marți, 21 iunie 2011

Ironman Oradea

Dupa multe asteptari a sosit si concursul de la Oradea, Ironman. Defapt numit XTR Triatlon Oradea, are aceleasi probe ca la Ironman, Half Ironman. De aproape 2 ani ma tot gandesc cand voi ajunge sa particip la un Ironman, insa am numai 16 ani asa ca o participare la Half zic eu ca ajunge.



Pentru cei care nu stiu, Ironman este cel mai dur triatlon dintre toate avand ca probe 3.8km inot, 180km bicicleta si un maraton de 42km de alergat. Half-ul este desigur jumatate din distante.

Concursul de al Oradea este la a II-a editie, asteptandu-ne la o buna organizare. Antrenamentele de dinainte de triatlon m-au facut increzator pe mine, dar in dimineata cea mare, emotiile mi-au gasit stomacul. Nu aveam de gand sa ma intorc, visam de cateva saptamani la finish. Pe langa emotiile de la concurs au fost si cele de a-mi vedea bicicleta inca in tarc.





Ca sa facem o mica paranteza, cu o zi inainte de concurs am fost la lacul Paleu, Hanul Papp. Frumos nume, si frumos han. Acolo m-am inscris impreuna cu colegii de la club, care au venit un pic mai tarziu.





Lumea cand a auzit ca am 16 ani si vreau sa particip la Ironman au fost uimiti si mi-au transmis felicitari si bafta. Mi-am lasat toate lucrurile in zona de tranzit, intr-o cutie cu numarul meu, dupa care am fost la pasta party unde am mancat paste ca un nehalit...



... si am participat la sedinta tehnica.



Din fericire bicicleta si lucrurile mele au ramas in tarc a II-a zi dimineata. Mi-am luat neoprenul pe mine, gandindu-ma ca in momentul acela as fi putut sa dorm. Trezirea la 5 dimineata... si cu cateva zile inainte tot asa ca sa ma obisnuiesc... oare merita?



Desigur ca a meritat. Covorul pentru a putea iesi din apa era intins, toti se pregateau sa intre in apa.



Dupa ce m-am imbracat am intrat sa ma incalzesc, apa fiind calda ma gandeam sa imi dau neoprenul jos.



Dar nu mi -lam dat, lucru care l-am regretat dupa start. Startul a fost dat de concurenti si participanti, toti strigand impreuna 10,9,8...,3,2,1 START!



Desi cuvantul "Start" nu l-am mai auzit pentru ca am fost direct cu capul in apa. Au urmat picioare in gura, palme peste cap, valuri si apa inghitita. Neoprenul nu m-a ajutat deloc, capacitatea pulmonara imi era redusa la jumatate, fiind nevoit tot la 2 batai sa trag aer ca un nehalit.





La inot aveam de facut 4 ture de cate aprox 450m (38 de bazine olimpice a cate 50m), iar dupa prima tura am iesit si am renuntat la neopren pe mal, dupa care am sarit sa-mi continui cursa. Am recuperat cat am putut din cele 15 min pierdute cu neoprenul, si am iesit din apa dupa 54min.



Nervos, m-am grabit in tarc sa ma schimb, dupa care am iesit repede fugind.



Cand a venit tata sa-mi dea muzica si GPS`ul, la plecare cand sa ma urc pe ea din panta, mi-a alunecat piciorul de pe pedala. Am picat pe o parte ca un prost. Cel mai mult mi-a fost frica sa nu mi se rupa bicicleta, lucru care nu s-a intamplat din fericire.

Am continuat mai departe, tinandu-ma dupa cei de la club. Turele la bicicleta au fost lungi (in total 90km, aprox Timisoara-Caransebes), parca nu se mai terminau. In punctele de alimentare ma asteptau tata si mama care imi dadeau geluri, bidoane umplute cu isostar si glucoza.





La ultima tura, cand a trebuit sa ma indrept spre parcul Bratianu, tata m-a insotit pe traseu. Ajunsi jos m-am schimbat cat am putut de repede punand iProd`ul la pantaloni si mi-am inceput alergarea.

18 ture de parc, 21km de alergat... Pfff prea mult si plictisitor. La bicicleta am facut 3h 44min, cu tot cu 5-10 min pierdute in tarc unde m-am echipat. Dar la alergare stiam ca voi face mai mult. Primele ture au fost usoare, 5-6 km am alergat fara nici o problema, dar dupaia a urmat mersul. Jumate de tura mergeam jumate alergam. Nu mai puteam deloc.

Insa partea mai nasoala mi-a fost la stomac. Cred ca din cauza gelurilor am avut o indigestie mica, fapt pentru care m-am oprit la un hotel de langa parc, unde am intrat. Hotel de 4 stele, inauntru cu un mobilier ca in castel, receptionerul la constum se uita ciudat la mine. "Unde este toaleta?" i-am zis, iar cu niste ochi mari mi-a zis "Acolo, si prima la stanga." Repede mi-am terminat treaba si am ajuns din nou pe traseu. Ultimele 3 ture eram pe crampe. Dar nu m-am lasat. Am inceput sa alerg din ce in ce mai mult. Cu fiecare tura ma vedeam mai aproape de finish.

Ultima tura a fost cea mai placuta. Atunci nu mi-a mai pasat de nimic. Desi ma vedeam cu ma duceam stramb si ma lasau genunchii, n-am vrut sa rununt. Am alergat pana la capat unde am trecut fericit finish-ul.



M-am pus in cur unde am inceput sa beau tot ce am prins fericit ca am terminat. Chiar si pe ultimii 10m erau sa ma apuce lacrimile de fericire.



Dupa asta cred ca stiti ce a urmat... Un somn in care am sforait cat am putut!

A doua zi la premiere am vazut toti castigatorii, chiar si pe cei de la Tibiscus.



Pentru mine insa un premiu a fost ca am terminat triatlonul, iar la anul ma voi prezenta si mai antrenat, chiar si tata cred ca vrea sa participe, nu gasesc alt motiv pentru care a alergat cu mine vreo 12 ture, sau poate sa ma si motiveze putin. :)



Acuma stiu ca sunt jumate de Ironman, sau cum mai zic si altii om de pleu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu