Ironman Oradea

Dupa multe asteptari a sosit si concursul de la Oradea, Ironman. Defapt numit XTR Triatlon Oradea, are aceleasi probe ca la Ironman, Half Ironman. De aproape 2 ani ma tot gandesc cand voi ajunge sa particip la un Ironman, insa am numai 16 ani asa ca o participare la Half zic eu ca ajunge.



Pentru cei care nu stiu, Ironman este cel mai dur triatlon dintre toate avand ca probe 3.8km inot, 180km bicicleta si un maraton de 42km de alergat. Half-ul este desigur jumatate din distante.

Concursul de al Oradea este la a II-a editie, asteptandu-ne la o buna organizare. Antrenamentele de dinainte de triatlon m-au facut increzator pe mine, dar in dimineata cea mare, emotiile mi-au gasit stomacul. Nu aveam de gand sa ma intorc, visam de cateva saptamani la finish. Pe langa emotiile de la concurs au fost si cele de a-mi vedea bicicleta inca in tarc.





Ca sa facem o mica paranteza, cu o zi inainte de concurs am fost la lacul Paleu, Hanul Papp. Frumos nume, si frumos han. Acolo m-am inscris impreuna cu colegii de la club, care au venit un pic mai tarziu.





Lumea cand a auzit ca am 16 ani si vreau sa particip la Ironman au fost uimiti si mi-au transmis felicitari si bafta. Mi-am lasat toate lucrurile in zona de tranzit, intr-o cutie cu numarul meu, dupa care am fost la pasta party unde am mancat paste ca un nehalit...



... si am participat la sedinta tehnica.



Din fericire bicicleta si lucrurile mele au ramas in tarc a II-a zi dimineata. Mi-am luat neoprenul pe mine, gandindu-ma ca in momentul acela as fi putut sa dorm. Trezirea la 5 dimineata... si cu cateva zile inainte tot asa ca sa ma obisnuiesc... oare merita?



Desigur ca a meritat. Covorul pentru a putea iesi din apa era intins, toti se pregateau sa intre in apa.



Dupa ce m-am imbracat am intrat sa ma incalzesc, apa fiind calda ma gandeam sa imi dau neoprenul jos.



Dar nu mi -lam dat, lucru care l-am regretat dupa start. Startul a fost dat de concurenti si participanti, toti strigand impreuna 10,9,8...,3,2,1 START!



Desi cuvantul "Start" nu l-am mai auzit pentru ca am fost direct cu capul in apa. Au urmat picioare in gura, palme peste cap, valuri si apa inghitita. Neoprenul nu m-a ajutat deloc, capacitatea pulmonara imi era redusa la jumatate, fiind nevoit tot la 2 batai sa trag aer ca un nehalit.





La inot aveam de facut 4 ture de cate aprox 450m (38 de bazine olimpice a cate 50m), iar dupa prima tura am iesit si am renuntat la neopren pe mal, dupa care am sarit sa-mi continui cursa. Am recuperat cat am putut din cele 15 min pierdute cu neoprenul, si am iesit din apa dupa 54min.



Nervos, m-am grabit in tarc sa ma schimb, dupa care am iesit repede fugind.



Cand a venit tata sa-mi dea muzica si GPS`ul, la plecare cand sa ma urc pe ea din panta, mi-a alunecat piciorul de pe pedala. Am picat pe o parte ca un prost. Cel mai mult mi-a fost frica sa nu mi se rupa bicicleta, lucru care nu s-a intamplat din fericire.

Am continuat mai departe, tinandu-ma dupa cei de la club. Turele la bicicleta au fost lungi (in total 90km, aprox Timisoara-Caransebes), parca nu se mai terminau. In punctele de alimentare ma asteptau tata si mama care imi dadeau geluri, bidoane umplute cu isostar si glucoza.





La ultima tura, cand a trebuit sa ma indrept spre parcul Bratianu, tata m-a insotit pe traseu. Ajunsi jos m-am schimbat cat am putut de repede punand iProd`ul la pantaloni si mi-am inceput alergarea.

18 ture de parc, 21km de alergat... Pfff prea mult si plictisitor. La bicicleta am facut 3h 44min, cu tot cu 5-10 min pierdute in tarc unde m-am echipat. Dar la alergare stiam ca voi face mai mult. Primele ture au fost usoare, 5-6 km am alergat fara nici o problema, dar dupaia a urmat mersul. Jumate de tura mergeam jumate alergam. Nu mai puteam deloc.

Insa partea mai nasoala mi-a fost la stomac. Cred ca din cauza gelurilor am avut o indigestie mica, fapt pentru care m-am oprit la un hotel de langa parc, unde am intrat. Hotel de 4 stele, inauntru cu un mobilier ca in castel, receptionerul la constum se uita ciudat la mine. "Unde este toaleta?" i-am zis, iar cu niste ochi mari mi-a zis "Acolo, si prima la stanga." Repede mi-am terminat treaba si am ajuns din nou pe traseu. Ultimele 3 ture eram pe crampe. Dar nu m-am lasat. Am inceput sa alerg din ce in ce mai mult. Cu fiecare tura ma vedeam mai aproape de finish.

Ultima tura a fost cea mai placuta. Atunci nu mi-a mai pasat de nimic. Desi ma vedeam cu ma duceam stramb si ma lasau genunchii, n-am vrut sa rununt. Am alergat pana la capat unde am trecut fericit finish-ul.



M-am pus in cur unde am inceput sa beau tot ce am prins fericit ca am terminat. Chiar si pe ultimii 10m erau sa ma apuce lacrimile de fericire.



Dupa asta cred ca stiti ce a urmat... Un somn in care am sforait cat am putut!

A doua zi la premiere am vazut toti castigatorii, chiar si pe cei de la Tibiscus.



Pentru mine insa un premiu a fost ca am terminat triatlonul, iar la anul ma voi prezenta si mai antrenat, chiar si tata cred ca vrea sa participe, nu gasesc alt motiv pentru care a alergat cu mine vreo 12 ture, sau poate sa ma si motiveze putin. :)



Acuma stiu ca sunt jumate de Ironman, sau cum mai zic si altii om de pleu.

Verde pentru Biciclete!

Verde pt biciclete, ce pot sa spun... Dimineata a fost foarte inorat, asteptandu-ne la ploaie ca anul trecut. Acasa nu va povestesc tot ce am facut, am impachetat, bla bla ca de fiecare data.



Ajunsi acolo ne-am dus sa ne luam fisa de inscriere, harta cu hartia unde trebuia sa ne puna bulinutele si sa extragem primul punct pe care trebuia sa-l "vizitam". Echipa se numea Portocale Plimbarete evident, formata din cei 3 membrii.



Ne-am luat tot ce ne trebuia pentru a pleca, tot ce ne lipsea era planul de atac! Unde, pe unde, si cat timp ne ia sa facem punctele. Avand un timp de 3 ore la dispozitie, trebuia sa luam cat mai multe dintre punctele din Timisoara. Erau imprastiate in tot orasul, fapt pentru care ne trebuia un traseu cat mai elaborat.

Asa ca toti 3 am mers la Alcatel la caldurica, unde ne-am facut strategia.



Aici, aici si-apoi pe-aici. Pana la urma ne-am hotarat care puncte le luam si ce ne lasam ca rezerva daca ne mai ramane timp. Perfect, acuma inapoi la start.



Bun, dupa cateva asteptari si un pic de nervi, pentru ca trebuia sa stim noi sa mergem sa ne anuntam prezenta la start, organizatorii fiind inapti pentru a ne anunta, am luat startul.



Am pornit spre tetrul de papusi, apoi Calea Sagului, unde eu m-am luat la cuvinte de "La multi ani!" cu un taximetrist care vroia sa ma calce intentioinat pentru ca m-am bagat prin fata lui in timp ce statea la coada. In fine am trecut si peste asta.

Am adunat puncte dupa puncte, hartia se tot umplea si se uda. Prima noastra idee a fost sa o bagam intr-un bidon cu apa, dar metoda nu era destul de eficienta si am trecut la o folie pentru hartii.

Pe strada Muzicescu, ne-am intalnit cu Gil, care saracu se pierdu-se de trupa, lucru care ni s-a intamplat si noua dupa putin timp de la start, deoarece eu fugeam in fata si pana scoteam harta ne regrupam toti la punct.



Am mai primit o bulinuta!! Cu tot noroiu de pe fata, si nu numa de pe fata, dar pana si uzi peste tot.



Am plecat mai departe, deoarece nu il prea puteam ajuta cu mult. Am pedalat pana la AEM unde am observat ca mama avea pana. La urmatorul punct de control de la Strada Constructorilor, am bagat repede cateva pompe sa nu fie asa dezumflata si am continuat.

Am ajuns in sfarsit in centru, unde frigul ne-a ajuns pe toti din urma, deoarece apa din haine ne tinea rece la muschi. Carceii ma treceau din ce in ce mai des, fapt pentru care am ajuns sa pedalez cu un singur picior ca sa-i evit.



Am mai luat o bulinuta in Piata Unirii...





Partea neplacuta era ca peaici caram harta in gura, punctele erau asa apropiate incat nu se merita s-o bagi iar in spate.





Din ce in ce mai greu merea deoarece am ratat cateva puncte si a trebuit sa ne intoarcem, unul din puncte nefiind la locul lui, din Piata Regina Maria s-a mutat in Piata Maria.

Ne-a mai ramas jumatatae de ora, in care am fugit sa mai luam 5 puncte in alta parte a orasului, unde eu eram cam rupt de la frig. Inghetat tot n-am mai putut sa pedalez asa bine si am inmanat harta altui coechipier, lui tata care a fost fruntea si mi-a luat slujba de pana acuma.

La intoarcere in ultimele 5 min, tata a facut pana, am luat eu harta din nou si am adunat ultimele 2 puncte dupa care am gonit spre sosire, unde mama a predat harta cu 3 min intarziere, pentru ca a trebuit sa stea la coada. In fine am avut un loc destul de bunicel, noi trebuind sa fim pe locul 7 daca se numarau bine punctele.



Partea cea mai nasoala a fost ca am fost atat de inghetat incat mi-a luat 5 min sa-mi iau blugii pe mine.

Oricum la anu vom reveni cu rezultate mai bune! Anul acesta luand locul I Clubul Sportiv Tibiscus.

Un Nou Sezon!!

Un nou sezon vine, incep antrenamentele. Am fost sambata pe la Recas, pentru o iesire din "hibernat". Ne-am pocnit un pic oasele, ne-am intins si am luat-o la drum.



Jos la iesirea din Recas, spre crame, ne-am lasat masina. Bitzele jos, hai la pedalat!





Pentru ca am venit la antrenament m-am hotarat sa fac cat mai multe urcari, inloc sa astept pana urca si ceilalti.



Asa ca am bagat vreo 3 urcari rapide la crame sa iasa un pic rugina din mine. Dupa care am plecat mai departe la drum pana la herghielie.



Acolo ne-am despartit, mama si tata mergand pana la Nades, iar eu am ramas a bag ture sus~jos.



Mirarea mea cea mai amre au fost schimbarile de la herghielie. Multe case noi care urmeaza sa se construieasca, multi cai... Am si intrebat cum va fi si au zis ca prin iunie dau drumul la bar la calarit la tot ce vrei.



Dupa vreo 4 ture, m-am oprit sa ma bronzez jumate de ora, dupa care au aparut si ei.



La intoarcere desigur a fost un pic mai greu, dar am ajuns cu bine.

Ischgl 2011

Nou an vine cu o tura de ski. Dupa seara de revel unde lumea... "s-a distrat" ne-am intalnit pe la 7 seara sa plecam in Austria. Destinatia exacta : Ischgl, unde vom skia 6 zile dupa care ne vom intoarce acasa.

Am facut un lung drum cu masina impreuna cu Marius care a fost soferul nostru, si Victor. Cea mai neplacuta faza de pe drum a fost dormitul. Eu fiind in spate printre bagaje, m-am suit pe unu' altu' gasindu-mi o pozitie comoda, lucru ce nu-l pot zice despre Marius si Victor. Neputand sa doarma prea mult Marius a condus o foarte mare parte din drum fara pauza.

Dupa ce am ajuns in zona Ischgl in ziua de 2 Ianuarie, am plecat sa ne luam skipass'ul, nu numa pentru noi ci si pentru cei care au venit cu trenul. Gil, Carla si Anca au ajuns mai tarziu acea zi, dupa ce Marius s-a dus sa-i ia de la gara.

Am mancat intr-un Gasthoff de langa dupa care ne-am culcat.



Prima zi de ski a fost obositoare, deoarece nu mai eram obisnuiti. Un an de pauza ii cam mult. Dar, vremea a tinut cu noi, fiind frig, iar zapada fiind pufoasa inloc de inghetata.

Fiind prima mea data in Ischgl m-am lasat condus de ceilalti colegi de club. M-am dat si in Fun Park, fiind prima data pentru mine, fiindca celelalte statiuni in care am fost nu aveau Parc de Distractie. Cel mai placut era ca invatai de la unii si altii trucuri noi, snowboarderi si skiori.

In fine Fun Park, Fun Park, da cea mai interesanta chestie era perna de aer. O trambulina destul de inalta te arunca sus in aer dupa care picai pe o perna de aer. In prima zi mi-a fost frica sa ma duc, auzind de la niste prieteni ca unu' si-o rupt clavicula...

Asta e... ne-am intors acasa unde am dormit bine asteptand a 2-a zi de ski.



Azi am prins mai mult curaj facand tot felul de trick`uri noi. Am sarit si la perna impreuna cu Victor, Gil fiind prea speriat. Dar il vom convinge si pe el sa sara o data si o data.

Ne-am facut damblaua, plimbandune si prin Elvetia. Cumparand suveniruri si tricouri...toate prostiile pe care puteai sa dai banii. Ne-am oprit sa mancam o pizza, cea mai buna pizza pe care am mancat-o pana acuma, dupa care ne-am intors sus sa ne dam mai departe.

A treia zi a fost cea mai haioasa. Dupa ce am terminat cu ski`ul am ajuns la pensiune, flamanzi, dar si cu o lene, incat n-am vrut sa ne ducem sa ne luam de mancare, asa ca am abordat o idee super geniala. Am incalzit snitelele care le aveam de acasa, la DUS!



Au fost foarte bune, mai ales ca ne-au saturat.



A cincea zi a fost cea triunfatoare! L-am facut pe Gil sa sara la perna si i-a placut enorm si a sarit de mai multe ori, pana vantul a venit puternic peste vale si ne-am lasat cu ea dezumflata. Acelasi lucru s-a repetat si in ultima zi, dar asta nu ne-a oprit sa ne rupem oasele sarind prin park. Cel putin nu pe mine, dar asa ii fain. No risk, No FUN!



Acasa ne-am intors pe o vreme mult mai placuta decat cand am plecat, in prima zi fiind ceata de nu vedeai la 10 metri. Asta e...macar ne-am oprit la Burger King unde am mancat pe saturate.