Dupa toate concursurile la care am participat in vara, am facut un mic filmulet, cu care am participat la concursul ARTIMSPORT, unde am luat locul 3 pe judet.
Poate unii veti fi convinsi cat de frumos este sportul si va alaturatii sutelor de oameni care il practica.
Apoi am aparut la TVT 89 impreuna cu tata pentru un interviu in direct la "Buna Dimineata!".
sâmbătă, 6 noiembrie 2010
luni, 25 octombrie 2010
Sfarsit de Sezon
Am avut parte si de un sfarsit de sezon pe bicicleta la Recas alaturi de familia Suma, unde am facut poze si ne-am luat adio de la biciclete pentru cateva luni.
Sa nu uitam ca toamna vine cu multe bogatii.
Si peisaje frumoase.
Pana si frunzele ruginii ne furau privirea de la ce ne astepta.
Floricele pe campii, hai sa le-adunam copii...!
Trupa de shock...
Prin balta si noroc...
Cei trei muschetariii...
Pana si animalele au iesit la plimbare...
Dar o pauza bine meritata la birt...
Dupa care prin padure
Si acasa!!
Sa nu uitam ca toamna vine cu multe bogatii.
Si peisaje frumoase.
Pana si frunzele ruginii ne furau privirea de la ce ne astepta.
Floricele pe campii, hai sa le-adunam copii...!
Trupa de shock...
Prin balta si noroc...
Cei trei muschetariii...
Pana si animalele au iesit la plimbare...
Dar o pauza bine meritata la birt...
Dupa care prin padure
Si acasa!!
duminică, 17 octombrie 2010
Orientare Turistica
A sosit si vremea pentru o alergare in padure, o orientare turistica organizata de Alcatel-Lucent.
Luci Lacan organizeaza in fiecare an cate un concurs, cel de acum fiind dedicat copiilor. Am plecat si noi sa alergam, eu singur si mama cu Silvia, fetita lui Vali.
Ca deobicei de fiecare data cand este un concurs ploua, dar lucrul acesta il face mai interesant.
Am avut de studiat traseul, dar nu numai eu...
Eu am plecat la minutul 0, avand cel mai lung traseu.
Am inceput incet, gasind primul, al doilea si al treilea pct de control.
Totu` bine si frumos, cate o ratacire pe aici pe-acolo, pentru ca vegetatia era inca destul de mare, si nu gaseai chiar toate scurtaturile.
Din pacate alergam dupa punctul patru, unde gleza m-a cam lasat, alunecand intr-un sant si pocnind cat putea de tare. Am ramas intins pe jos vre-un minut, dupa care am schiopat pana la urmatorul punct.
Aici m-am ratacit de-a dreptu`. Am luat-o prin toti boschetii si toate gropile posibile, pana am gasit si al patrulea punct.
De aici a fost usor, pana sa dau de prietenele mele caprioarele. Experientele mele proaste alaturi de ele ma fac sa ma tem de ele. Cu parul tot ridicat pe spate, am inaintat cate putin, fiind atent la ele si reciproc. Au fugit...
De aici mi-am continuat mai departe drumul, ajungand pe culoarul de finish, pe o liziera...
...tot ud si obosit, luan locul I, alaturi de Silvia care a facut aceeasi performanta.
Abia asteptam si anul viitor.
Luci Lacan organizeaza in fiecare an cate un concurs, cel de acum fiind dedicat copiilor. Am plecat si noi sa alergam, eu singur si mama cu Silvia, fetita lui Vali.
Ca deobicei de fiecare data cand este un concurs ploua, dar lucrul acesta il face mai interesant.
Am avut de studiat traseul, dar nu numai eu...
Eu am plecat la minutul 0, avand cel mai lung traseu.
Am inceput incet, gasind primul, al doilea si al treilea pct de control.
Totu` bine si frumos, cate o ratacire pe aici pe-acolo, pentru ca vegetatia era inca destul de mare, si nu gaseai chiar toate scurtaturile.
Din pacate alergam dupa punctul patru, unde gleza m-a cam lasat, alunecand intr-un sant si pocnind cat putea de tare. Am ramas intins pe jos vre-un minut, dupa care am schiopat pana la urmatorul punct.
Aici m-am ratacit de-a dreptu`. Am luat-o prin toti boschetii si toate gropile posibile, pana am gasit si al patrulea punct.
De aici a fost usor, pana sa dau de prietenele mele caprioarele. Experientele mele proaste alaturi de ele ma fac sa ma tem de ele. Cu parul tot ridicat pe spate, am inaintat cate putin, fiind atent la ele si reciproc. Au fugit...
De aici mi-am continuat mai departe drumul, ajungand pe culoarul de finish, pe o liziera...
...tot ud si obosit, luan locul I, alaturi de Silvia care a facut aceeasi performanta.
Abia asteptam si anul viitor.
luni, 4 octombrie 2010
Crosul Loteriei
Desigur, am ajuns sa alerg si la Timisoara. Asteptam de mult asta, partea rea fiind raceala care am primit-o de la ultimul concursul de la Gilau.
Dupa o nunta, m-am trezit de dimineata la 8 ca sa ajung sa ma inscriu. Am halit cate ceva si am plecat cu ai mei in piata Huniade. Am avut o surpriza, o gramada de copii si adulti erau gata de alergare. O revolutie adevarata.
Copii, invalizi, batrani, toti se inscriau si isi puneau numerele..
Loteria Romana fiind prezenta cu lozuri si biletele.
Prima data am avut noroc, costa 2 lei am castigat 2 lei. A doua oara... n-am fost asa norocos.
Au venit colegi si fosti colegi.
Ne-am salutat am schimbat si o vorba, dar a trebuit sa ma incalzesc.
Altii pregateau Traseul.
La start ne-am inghesuit cu totii. Incepea sa ne fie frig. Crosul loteriei Romane 2010!
Start! Toti ne-am impins unii pe altii sa avem loc sa alergam. Nea` Gheorghe fugea si el pe-acolo. L-am depasit. Dar depasitul asta n-a tinut prea mult. Ma depaseau si altii.
Eu cu Radu fugeam impreuna. Dar, din pacate un coleg de club avea trecere pe-acolo. Mi-a dus trena. Am inceput sa fug cu 15km/h. Era din ce in ce mai greu. Muschii imi lucrau din ce in ce mai tare. L-am vazut si pe Marius care facea poze. Toti ma incurajau.
Am trecut de Filarmonica. Acolo a inceput sprintu`. Am depasit pe uni-altii. Altii se bagau in fata si dadeau din coate. Atunci am inceput si eu sa-mi fac loc. Am ajuns la finish pe un fundal rosu. Totul in jurul meu era rosu. Eram epuizat de la sprint. Mi-am luat nr. de sosire. 223, din 2000+ era destul de bine.
Proasta organizare ne-a mai costat vre-o ora jumatate sa ne luam tricoul si apa. Dar am dus totul la bun sfarsit si am ajuns si acasa, unde visul s-a incheiat si mi-am continuat somnul de dupa nunta. Toate visele se uita, dar un singur lucru nu voi uita...
...Mos Craciunul de vara.
Dupa o nunta, m-am trezit de dimineata la 8 ca sa ajung sa ma inscriu. Am halit cate ceva si am plecat cu ai mei in piata Huniade. Am avut o surpriza, o gramada de copii si adulti erau gata de alergare. O revolutie adevarata.
Copii, invalizi, batrani, toti se inscriau si isi puneau numerele..
Loteria Romana fiind prezenta cu lozuri si biletele.
Prima data am avut noroc, costa 2 lei am castigat 2 lei. A doua oara... n-am fost asa norocos.
Au venit colegi si fosti colegi.
Ne-am salutat am schimbat si o vorba, dar a trebuit sa ma incalzesc.
Altii pregateau Traseul.
La start ne-am inghesuit cu totii. Incepea sa ne fie frig. Crosul loteriei Romane 2010!
Start! Toti ne-am impins unii pe altii sa avem loc sa alergam. Nea` Gheorghe fugea si el pe-acolo. L-am depasit. Dar depasitul asta n-a tinut prea mult. Ma depaseau si altii.
Eu cu Radu fugeam impreuna. Dar, din pacate un coleg de club avea trecere pe-acolo. Mi-a dus trena. Am inceput sa fug cu 15km/h. Era din ce in ce mai greu. Muschii imi lucrau din ce in ce mai tare. L-am vazut si pe Marius care facea poze. Toti ma incurajau.
Am trecut de Filarmonica. Acolo a inceput sprintu`. Am depasit pe uni-altii. Altii se bagau in fata si dadeau din coate. Atunci am inceput si eu sa-mi fac loc. Am ajuns la finish pe un fundal rosu. Totul in jurul meu era rosu. Eram epuizat de la sprint. Mi-am luat nr. de sosire. 223, din 2000+ era destul de bine.
Proasta organizare ne-a mai costat vre-o ora jumatate sa ne luam tricoul si apa. Dar am dus totul la bun sfarsit si am ajuns si acasa, unde visul s-a incheiat si mi-am continuat somnul de dupa nunta. Toate visele se uita, dar un singur lucru nu voi uita...
...Mos Craciunul de vara.
duminică, 29 august 2010
Geiger MTB Challange 2010
Am ajuns in sfarsit si la cel mai renumit concurs din Romania de mountainbike (MTB). Concursul avand loc la Sibiu, ne-a trebuit o zi de ajuns cu masina inainte de start.
Am facut rezervare la un motel, care a ajuns sa fie destul de greu de gasit. Dar GPS-ul face minuni. Ne-am cazat, toti care am fost de la Clubul Tibiscus, dupa care am dormit bine de tot.
A doua zi ne astepta o provocare majora, deoarece cu o zi inainte plouase bine de tot. Ganduri de a abandona ne treceau prin cap, dar ieseau pe cealalta parte cu cat ne apropiam mai mult. M-am inscris cu tata la tura de 45km. Stiam dupa profil ca aveam o catarare care ne va da de furca. Parea destul de abrupt, dar de ce sa dam inapoi?
Se anunta ca se va da startul. Am fugit repede de la incalzire, pregatindu-ma sa sar gardu. L-am vazut pe Victor, dar pe tata l-am pierdut. "Victor, ajuta-ma sa sar gardu!". Zis si facut. Eram aliniat printre primii la start. Atunci au aparut, au aparut domnisoarele de la RedBull. Am baut repede o doza cu Victor, desi nu-s amator de energizant, prefer un IsoStar.
5,4,3,2... opa trebuie sa ma pregatesc. Am aruncat doza, picioru' pe pedala..1 START!
Toti ne-am inghesuit sa plecam cat mai repede. Noroaie peste tot. Nu stiam cum sa trecem. Toti ocoleau o balta mergand incet, m-am gandit hai so tai prin balta sa-i depasesc. Zis si facut, numai ca partea a 2a a planului n-a mers precum vroiam. m-am infipt in noroi pana la genunchii bitzei, ramanand blocat in mijlocul lacului. Da-te jos si impinge-o. Am iesit, repede dupa cei ce au luat-o inainte. Adrenalina se marea cu cat pedalam mai tare. Dar din pacate si nevoile au devenit mai mari. A trebuit sa ma opresc la un pipi, ramanand cu vreo 20 de locuri in spate.
Trebuia sa-i prind din urma. Am pedalat cat puteam. Am ajuns la rau.. "Na acuma pe unde o iau?" evident, prin mijlocul lui. M-am dat jos de pe bitza gandindu-ma la ea. Am intrat in apa cu ea deasupra capului. Apa imi era pana la genunchi si nu glumesc. Mi-era frica sa nu alunec cumva ca dupaia o pierdeam pe-acolo.. Din fericire forta a fost de partea mea. Am trecut cu succes.
Urma un deal pe care trebuia sa-l urcam, iar apoi muntele pe care il asteptam cu totii cu nerabdare. Push-bike`ul a fost obligatoriu. Sincer era o panta de nedescris, abia urcam si cu picioarele. M-am uitat in spate. Tata trecea raul. Ma ajungea din urma. Am tras tare sa nu ma prinda pe dealuri, dupa care am ajuns in padure. Am coborat la drumul principal, pe care l-am trecut in graba si iar sus pe o panta de push. Poze, poze, paparatii peste tot... Urcusul adevarat abia daca incepea aici. Mergeam in grup, de vreo 5 persoane. Ii mai depaseam, ma depaseau, dar in final am ajuns la punctul de alimentare. L-am asteptat pe tata stiind ca este aproape. Desi era un rau care era la vreo 3-4 metri fata de nivelul la care era punctul de alimentare si drumul pe care veneai, groapa era interesanta de coborat si urcat. Tehnica pe care am abordat-o m-a ajutat sa ajung in apa, dar picioarele m-au lasat la urcare.
Dupa ce am facut reuniunea de familie si l-am indopat pe tata, am plecat mai departe la cosmarul Geigerului. Cel mai greu de facut era sa-ti intri in ritm, dupa care pedaleaza vreo o ora.
Schimbatul vitezelor era important deoarece efortul depus este diferit, insa schimbatorul din fata era blocat. Prea mult noroi strica. Am ramas fara foita mica, fiind nevoit sa dau efort mult pe termen scurt, dupa care sa ma opresc si sa imping. Lucrul asta era nasol deoarece tot ce depaseam, ma depasea la push.
In sfarsit ajung la un rau. Repede bita in el, desi fiind mai mult parau, arucam apa pe scimbator si stergeam cum puteam. "MERGE!!" Fericit am pornit mai departe unde problemele nu s-au incheiat. Un carcel ma tot urmarea, fiind nevoit sa fac ce nu credeam ca voi face in viata mea. Sa-mi arunc picioarele in urzici. Piscaturile ma motivau la deal, dar carcelul insista. Unu' de la Geiger Team m-a ajuns din urma. "Ai magneziu?" "Nu. De ce?" "Carcel. Urzicile functioneaza?" "Da" "La urmatoru camp de urzici ma arunc in el." Camp, camp da eram la munte. Am ajuns in sfarsit pana sus, coborand un pic, dupa care urma o urcare aproape verticala, sau asa imi parea mie care eram rupt dupa 14km de urcare. Am impins-o impreuna cu tata cu pauze lungi intre push-uri, dar am reusit sa cucerim varful Magura.
La coborare am luat-o inainte, dar tata statea cat de cat aproape. Aici a urmat sa ma imprastiu pe jos ca o placinta, sa-mi mulez toate oasele pe toate denivelarile si sa ma ridic de pe jos plin de durere. Am continuat mai departe, grupul pe care il conduceam extinzandu-se la 6-7 persoane.
A urmat coborarea cea mai extrema printr-o rapa unde incapea deabea un om, mai si bicicleta lui. Aici a fost un chin pentru pinioane deoarece se tot loveau de bolovani. Dar jos, jos am intalnit o fata, care a fost asa de draguta ca m-a servit cu o banana, dar nu m-a lasat s-o bag eu in gura... m-a servit ea. Era foarte draguta...pacat ca a treuit sa fug, deoarece ma astepta ultima panta. Un push extrem printre copaci, pe frunze, nici macar pe carare. Dupa care am trecut iar drumul si inapoi spre finish. Un concurent statea pe margine cu bitza in sus. "Te descurci?" "Nu".. ii sarise lantul, dar era incurcat in schimbator. Dupa un pic de gandire l-am fortat eliberandu-l.
A urmat o fuga pana la finish unde neatent, am intrat in boscheti. Toata bitza si eu inclusiv nu aveam echilibru, dar crengile ne tineau. Numa' capu' era afar. Reusind sa ma eliberez am ajuns la finish, unde familia Falusi a avut un final grandios.
Mai nasol, n-aveam cu ce sa ne spalam, dar am sfarsit intr-o benzinarie spalandu-ne cu jet ca masinile.
Am facut rezervare la un motel, care a ajuns sa fie destul de greu de gasit. Dar GPS-ul face minuni. Ne-am cazat, toti care am fost de la Clubul Tibiscus, dupa care am dormit bine de tot.
A doua zi ne astepta o provocare majora, deoarece cu o zi inainte plouase bine de tot. Ganduri de a abandona ne treceau prin cap, dar ieseau pe cealalta parte cu cat ne apropiam mai mult. M-am inscris cu tata la tura de 45km. Stiam dupa profil ca aveam o catarare care ne va da de furca. Parea destul de abrupt, dar de ce sa dam inapoi?
Se anunta ca se va da startul. Am fugit repede de la incalzire, pregatindu-ma sa sar gardu. L-am vazut pe Victor, dar pe tata l-am pierdut. "Victor, ajuta-ma sa sar gardu!". Zis si facut. Eram aliniat printre primii la start. Atunci au aparut, au aparut domnisoarele de la RedBull. Am baut repede o doza cu Victor, desi nu-s amator de energizant, prefer un IsoStar.
5,4,3,2... opa trebuie sa ma pregatesc. Am aruncat doza, picioru' pe pedala..1 START!
Toti ne-am inghesuit sa plecam cat mai repede. Noroaie peste tot. Nu stiam cum sa trecem. Toti ocoleau o balta mergand incet, m-am gandit hai so tai prin balta sa-i depasesc. Zis si facut, numai ca partea a 2a a planului n-a mers precum vroiam. m-am infipt in noroi pana la genunchii bitzei, ramanand blocat in mijlocul lacului. Da-te jos si impinge-o. Am iesit, repede dupa cei ce au luat-o inainte. Adrenalina se marea cu cat pedalam mai tare. Dar din pacate si nevoile au devenit mai mari. A trebuit sa ma opresc la un pipi, ramanand cu vreo 20 de locuri in spate.
Trebuia sa-i prind din urma. Am pedalat cat puteam. Am ajuns la rau.. "Na acuma pe unde o iau?" evident, prin mijlocul lui. M-am dat jos de pe bitza gandindu-ma la ea. Am intrat in apa cu ea deasupra capului. Apa imi era pana la genunchi si nu glumesc. Mi-era frica sa nu alunec cumva ca dupaia o pierdeam pe-acolo.. Din fericire forta a fost de partea mea. Am trecut cu succes.
Urma un deal pe care trebuia sa-l urcam, iar apoi muntele pe care il asteptam cu totii cu nerabdare. Push-bike`ul a fost obligatoriu. Sincer era o panta de nedescris, abia urcam si cu picioarele. M-am uitat in spate. Tata trecea raul. Ma ajungea din urma. Am tras tare sa nu ma prinda pe dealuri, dupa care am ajuns in padure. Am coborat la drumul principal, pe care l-am trecut in graba si iar sus pe o panta de push. Poze, poze, paparatii peste tot... Urcusul adevarat abia daca incepea aici. Mergeam in grup, de vreo 5 persoane. Ii mai depaseam, ma depaseau, dar in final am ajuns la punctul de alimentare. L-am asteptat pe tata stiind ca este aproape. Desi era un rau care era la vreo 3-4 metri fata de nivelul la care era punctul de alimentare si drumul pe care veneai, groapa era interesanta de coborat si urcat. Tehnica pe care am abordat-o m-a ajutat sa ajung in apa, dar picioarele m-au lasat la urcare.
Dupa ce am facut reuniunea de familie si l-am indopat pe tata, am plecat mai departe la cosmarul Geigerului. Cel mai greu de facut era sa-ti intri in ritm, dupa care pedaleaza vreo o ora.
Schimbatul vitezelor era important deoarece efortul depus este diferit, insa schimbatorul din fata era blocat. Prea mult noroi strica. Am ramas fara foita mica, fiind nevoit sa dau efort mult pe termen scurt, dupa care sa ma opresc si sa imping. Lucrul asta era nasol deoarece tot ce depaseam, ma depasea la push.
In sfarsit ajung la un rau. Repede bita in el, desi fiind mai mult parau, arucam apa pe scimbator si stergeam cum puteam. "MERGE!!" Fericit am pornit mai departe unde problemele nu s-au incheiat. Un carcel ma tot urmarea, fiind nevoit sa fac ce nu credeam ca voi face in viata mea. Sa-mi arunc picioarele in urzici. Piscaturile ma motivau la deal, dar carcelul insista. Unu' de la Geiger Team m-a ajuns din urma. "Ai magneziu?" "Nu. De ce?" "Carcel. Urzicile functioneaza?" "Da" "La urmatoru camp de urzici ma arunc in el." Camp, camp da eram la munte. Am ajuns in sfarsit pana sus, coborand un pic, dupa care urma o urcare aproape verticala, sau asa imi parea mie care eram rupt dupa 14km de urcare. Am impins-o impreuna cu tata cu pauze lungi intre push-uri, dar am reusit sa cucerim varful Magura.
La coborare am luat-o inainte, dar tata statea cat de cat aproape. Aici a urmat sa ma imprastiu pe jos ca o placinta, sa-mi mulez toate oasele pe toate denivelarile si sa ma ridic de pe jos plin de durere. Am continuat mai departe, grupul pe care il conduceam extinzandu-se la 6-7 persoane.
A urmat coborarea cea mai extrema printr-o rapa unde incapea deabea un om, mai si bicicleta lui. Aici a fost un chin pentru pinioane deoarece se tot loveau de bolovani. Dar jos, jos am intalnit o fata, care a fost asa de draguta ca m-a servit cu o banana, dar nu m-a lasat s-o bag eu in gura... m-a servit ea. Era foarte draguta...pacat ca a treuit sa fug, deoarece ma astepta ultima panta. Un push extrem printre copaci, pe frunze, nici macar pe carare. Dupa care am trecut iar drumul si inapoi spre finish. Un concurent statea pe margine cu bitza in sus. "Te descurci?" "Nu".. ii sarise lantul, dar era incurcat in schimbator. Dupa un pic de gandire l-am fortat eliberandu-l.
A urmat o fuga pana la finish unde neatent, am intrat in boscheti. Toata bitza si eu inclusiv nu aveam echilibru, dar crengile ne tineau. Numa' capu' era afar. Reusind sa ma eliberez am ajuns la finish, unde familia Falusi a avut un final grandios.
Mai nasol, n-aveam cu ce sa ne spalam, dar am sfarsit intr-o benzinarie spalandu-ne cu jet ca masinile.
marți, 24 august 2010
Turul Ciclist al Banatului Montan
A venit pana la urma si Turul Ciclist al Banatului Montan. Ne asteptau multe locuri din Banat, printre care si Buzias, Resita, Valiug, Muntele Semenic, Slatina Timis, Muntele Mic, Poiana Marului, Surduc si Lipova.
Dupa ce ne-am lasat toti bagajele la clubul Tibiscus, care era si locul de plecare, a urmat o dimineata in care ne-am trezit toti devreme ca sa plecam. Mama si cu tata m-au condus pana la club, deoarece eu plecam din Timisoara cu restul trupei miercuri dimineata.
Apoi am parasit Timisoara pentru 5 zile de pedalat, distractie si cunoasterea locului in care traim.
Toti, din clubul sportiv Tibiscus si prietenii nostri, care s-au alaturat, am pedalat pana la Buzias, unde era prima oprire (oficiala, daca iti trebuia la baie te opreai ce sa faci?).
La Buzias ne-am oprit pentru o cafea sau un corn sub avion, apoi am plecat mai departe spre Lugoj. Cu cat se faceau mai putini kilometri cu atat mai fericit.
Am avut si pante de urcat, pante de coborat, fiecare urcare era un cosmar, iar fiecare coborare un rai.
Cosmar ca si cosmar, dar cand ai ramas fara energie ce te faci? Resita era aproape, trecusem deja de Lugoj, unde ne-am oprit sa-si faca Alex 8-ul. Din pacate oul ramase. Dar am patit-o sa nu mai pot sa pedalez, iar Resita, care a devenit punctul de mancare al traseului, dupa ce am ajuns prea repede in Lugoj. M-am strofocat, am scos tot ce mai aveam din mine. Ochii mi se inchideau. "Asta-i sfarsitu? Nu-i deloc placut!". Dar am ajuns pana la urma la restul trupei, care ne astepta cu apa.
Si nu numai ei ne asteptau cu fericire...
Dupa oprire, a urmat si Resita din fericire, unde "ne-am batut" unde mancam. Am ajuns din fericire la un restaurant, mai mult bar. Sergiu i-a trimis la Marius prin statie ca "Asta-i o bomba de restaurant." iar noi toti pe langa chelner cu statiile date la maxim auzeam. O foarte buna reclama, dupa care am mancat.
A urmat dupa urcusul pana la Lacul Valiug, unde am inoptat pe malul lacului, la cort, intr-un tarc pe care l-am propus si l-am gasit cu greu. Il vazusem cand am fost saptamana trecuta la concursul de inot cu Vali si cand tata a urcat pana pe Semenic.
A urmat bere si distractie langa foc, ca sa fim increzatori pentru urmatoarea zi.
A urmat a 2-a zi.
N-aveam nici un chef sa ma trezesc, dar am facut-o pana la urma. Am strans tot si am asteptat dupa Gil, care inca nu terminase de strans nimic. "Gil, aduna ce-i in cort!" "Imediat, domle." "Gil, aduna ce-i al tau!" "Acuma." "Gil...". Dupa jumate de ora si-o strans lucrurile, iar eu am terminat de impachetat cortu, dupa care am plecat spre Semenic.
Sus, am avut o durere de genunchi groazinca ce m-a facut sa nu mai urc pana pe Semenic. Am ramas la intersectie si i-am asteptat pe toti sa vina. Marea majoritate a urcat sus.
Iar ca de obicei dupa Remus a venit cainele. Remus si cainii au avut o legatura speciala tot timpu'.
Apoi am plecat jos in Slatina Timis. Unde o masina ne-a lasat ca sa ocoleasca pentru ca drumul era spart, dar Furia Rosie a lu' Andrei a venit cu noi.
Am trecut pe la Trei Ape.
Dupa care am avut parte de un urcus pana sus la o stramba, unde am facut cate o poza de grup...
...dupa care am pornit la vale vreo 20km.
In Slatina Timis, mi-am adus aminte de BMM 2010. Ne-am oprit sa papam niste biscuiti pana ne gasea Marius, dupa care am pornit spre Caransebes, pe drumul european, unde Sile ne-a dus trena cu 25km/h. Foarte bine lucrat Sile!
In Caransebes am mancat cu totii la restaurant, eu bagand in mine ca spartu, dupa care am fost sa ne cumparam de mancare pt deseara si maine dimineata. Apoi sus pe Muntele Mic. Dupa cativa kilometri mi s-a facut rau si am abandonat, mama si tata venind cu masina pana acolo. Aici am predat stafeta lui tata care a dus-o pana sus pe Varf pana s-a intunecat. Un urcus lung si greu pe care nu toti l-au terminat.
Sus, seara, am mancat si am baut, ascultand la radioo`ul de pe un telefon meciul lu' Poli. Apoi toata lumea la somn.
A treia zi vine si ea cu lucruri bune sau rele.
Ne-am adunat cu totii si am coborat jos pana in poiana marului, mama plecand de dimineata sa ajunga la lucru.
Tata a fost noul nostru "coleg" de trupa.
Am coborat cu totii pana jos in Otelu' Rosu, unde am comandat pizza la pachet, pentru ca era destul de devreme. Masina era dispusa sa care mancarea.
Dupa ce am ajuns spre Ruschita, ne-am oprit intr-un popas turistic de pe margine si am infulecat toate pizzele.
Dupa care am tras o dormita buna cu totii.
Apoi iar cu burtile pline la deal. La cariera de marmura in schimb am facut un popas, unde i-am ajutat pe muncitori sa mute o bucata mare de marmura.
Totul terminandu-se cu bine dupa ce Miha ni s-a alaturat. Fara ea nu faceam absolut nimic.
Am plecat cu totii mai departe, eu facand si pana pe drum, dar ajungand pana la drumuri care sunt inundate, raul curgand pe el. Cred ca fusese cea mai misto parte.
Am ajuns pana la urma la Surduc, adica aproape, ca am dormit la marginea drumului printre o mie de cacatei de oaie.
In a patra zi am plecat spre Lipova.
Am pedalat pana la baraj, dupa care am coborat pana in Faget.
Aici ni s-a alaturat si mama.
Iar am pedalat toti impreuna spre Savarsin, unde am mancat la un popas turistic. Un restaurant mic si rapid.
Inapoi de unde am venit si spre Lipova unde vroiam sa ajungem cat mai repede la strand. Ne rugam insa cu totii sa nu fie vreo nunta.
Am si ajuns si ne-am intalnit cu parintii lui Gil.
Unii au stat la casuta, altii la cort lnga ele. Dar repede inainte sa mancam am facut o baie, chiar daca nuntasii erau pe acolo si se uitau urat la noi. Cel mai mult ne rugam sa arunce mireasa in apa. Ca era cine s-o salveze.
In fine...A urmat si ultima zi...
Toti am pornit incetisor pana am ajuns aproape de Buzias. TVR`ul ne-a dat un interviu mie si parintilor mei, dupa care am mancat cu totii si am plecat acasa.
Mama a dus trena, dar nu putea sa mearga in ritmul ei, deoarece unul dintre noi se misca mult prea incet ca sa ajungem si sa ne vedem pe TVR.
In fine am ajuns la club cu totii, intregi.
SI I-AM ZIS ADIO TURULUI CICLIST AL BANATULUI MONTAN 2010!!!
Dupa ce ne-am lasat toti bagajele la clubul Tibiscus, care era si locul de plecare, a urmat o dimineata in care ne-am trezit toti devreme ca sa plecam. Mama si cu tata m-au condus pana la club, deoarece eu plecam din Timisoara cu restul trupei miercuri dimineata.
Apoi am parasit Timisoara pentru 5 zile de pedalat, distractie si cunoasterea locului in care traim.
Toti, din clubul sportiv Tibiscus si prietenii nostri, care s-au alaturat, am pedalat pana la Buzias, unde era prima oprire (oficiala, daca iti trebuia la baie te opreai ce sa faci?).
La Buzias ne-am oprit pentru o cafea sau un corn sub avion, apoi am plecat mai departe spre Lugoj. Cu cat se faceau mai putini kilometri cu atat mai fericit.
Am avut si pante de urcat, pante de coborat, fiecare urcare era un cosmar, iar fiecare coborare un rai.
Cosmar ca si cosmar, dar cand ai ramas fara energie ce te faci? Resita era aproape, trecusem deja de Lugoj, unde ne-am oprit sa-si faca Alex 8-ul. Din pacate oul ramase. Dar am patit-o sa nu mai pot sa pedalez, iar Resita, care a devenit punctul de mancare al traseului, dupa ce am ajuns prea repede in Lugoj. M-am strofocat, am scos tot ce mai aveam din mine. Ochii mi se inchideau. "Asta-i sfarsitu? Nu-i deloc placut!". Dar am ajuns pana la urma la restul trupei, care ne astepta cu apa.
Si nu numai ei ne asteptau cu fericire...
Dupa oprire, a urmat si Resita din fericire, unde "ne-am batut" unde mancam. Am ajuns din fericire la un restaurant, mai mult bar. Sergiu i-a trimis la Marius prin statie ca "Asta-i o bomba de restaurant." iar noi toti pe langa chelner cu statiile date la maxim auzeam. O foarte buna reclama, dupa care am mancat.
A urmat dupa urcusul pana la Lacul Valiug, unde am inoptat pe malul lacului, la cort, intr-un tarc pe care l-am propus si l-am gasit cu greu. Il vazusem cand am fost saptamana trecuta la concursul de inot cu Vali si cand tata a urcat pana pe Semenic.
A urmat bere si distractie langa foc, ca sa fim increzatori pentru urmatoarea zi.
A urmat a 2-a zi.
N-aveam nici un chef sa ma trezesc, dar am facut-o pana la urma. Am strans tot si am asteptat dupa Gil, care inca nu terminase de strans nimic. "Gil, aduna ce-i in cort!" "Imediat, domle." "Gil, aduna ce-i al tau!" "Acuma." "Gil...". Dupa jumate de ora si-o strans lucrurile, iar eu am terminat de impachetat cortu, dupa care am plecat spre Semenic.
Sus, am avut o durere de genunchi groazinca ce m-a facut sa nu mai urc pana pe Semenic. Am ramas la intersectie si i-am asteptat pe toti sa vina. Marea majoritate a urcat sus.
Iar ca de obicei dupa Remus a venit cainele. Remus si cainii au avut o legatura speciala tot timpu'.
Apoi am plecat jos in Slatina Timis. Unde o masina ne-a lasat ca sa ocoleasca pentru ca drumul era spart, dar Furia Rosie a lu' Andrei a venit cu noi.
Am trecut pe la Trei Ape.
Dupa care am avut parte de un urcus pana sus la o stramba, unde am facut cate o poza de grup...
...dupa care am pornit la vale vreo 20km.
In Slatina Timis, mi-am adus aminte de BMM 2010. Ne-am oprit sa papam niste biscuiti pana ne gasea Marius, dupa care am pornit spre Caransebes, pe drumul european, unde Sile ne-a dus trena cu 25km/h. Foarte bine lucrat Sile!
In Caransebes am mancat cu totii la restaurant, eu bagand in mine ca spartu, dupa care am fost sa ne cumparam de mancare pt deseara si maine dimineata. Apoi sus pe Muntele Mic. Dupa cativa kilometri mi s-a facut rau si am abandonat, mama si tata venind cu masina pana acolo. Aici am predat stafeta lui tata care a dus-o pana sus pe Varf pana s-a intunecat. Un urcus lung si greu pe care nu toti l-au terminat.
Sus, seara, am mancat si am baut, ascultand la radioo`ul de pe un telefon meciul lu' Poli. Apoi toata lumea la somn.
A treia zi vine si ea cu lucruri bune sau rele.
Ne-am adunat cu totii si am coborat jos pana in poiana marului, mama plecand de dimineata sa ajunga la lucru.
Tata a fost noul nostru "coleg" de trupa.
Am coborat cu totii pana jos in Otelu' Rosu, unde am comandat pizza la pachet, pentru ca era destul de devreme. Masina era dispusa sa care mancarea.
Dupa ce am ajuns spre Ruschita, ne-am oprit intr-un popas turistic de pe margine si am infulecat toate pizzele.
Dupa care am tras o dormita buna cu totii.
Apoi iar cu burtile pline la deal. La cariera de marmura in schimb am facut un popas, unde i-am ajutat pe muncitori sa mute o bucata mare de marmura.
Totul terminandu-se cu bine dupa ce Miha ni s-a alaturat. Fara ea nu faceam absolut nimic.
Am plecat cu totii mai departe, eu facand si pana pe drum, dar ajungand pana la drumuri care sunt inundate, raul curgand pe el. Cred ca fusese cea mai misto parte.
Am ajuns pana la urma la Surduc, adica aproape, ca am dormit la marginea drumului printre o mie de cacatei de oaie.
In a patra zi am plecat spre Lipova.
Am pedalat pana la baraj, dupa care am coborat pana in Faget.
Aici ni s-a alaturat si mama.
Iar am pedalat toti impreuna spre Savarsin, unde am mancat la un popas turistic. Un restaurant mic si rapid.
Inapoi de unde am venit si spre Lipova unde vroiam sa ajungem cat mai repede la strand. Ne rugam insa cu totii sa nu fie vreo nunta.
Am si ajuns si ne-am intalnit cu parintii lui Gil.
Unii au stat la casuta, altii la cort lnga ele. Dar repede inainte sa mancam am facut o baie, chiar daca nuntasii erau pe acolo si se uitau urat la noi. Cel mai mult ne rugam sa arunce mireasa in apa. Ca era cine s-o salveze.
In fine...A urmat si ultima zi...
Toti am pornit incetisor pana am ajuns aproape de Buzias. TVR`ul ne-a dat un interviu mie si parintilor mei, dupa care am mancat cu totii si am plecat acasa.
Mama a dus trena, dar nu putea sa mearga in ritmul ei, deoarece unul dintre noi se misca mult prea incet ca sa ajungem si sa ne vedem pe TVR.
In fine am ajuns la club cu totii, intregi.
SI I-AM ZIS ADIO TURULUI CICLIST AL BANATULUI MONTAN 2010!!!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)