Geiger MTB Challange 2010

Am ajuns in sfarsit si la cel mai renumit concurs din Romania de mountainbike (MTB). Concursul avand loc la Sibiu, ne-a trebuit o zi de ajuns cu masina inainte de start.



Am facut rezervare la un motel, care a ajuns sa fie destul de greu de gasit. Dar GPS-ul face minuni. Ne-am cazat, toti care am fost de la Clubul Tibiscus, dupa care am dormit bine de tot.

A doua zi ne astepta o provocare majora, deoarece cu o zi inainte plouase bine de tot. Ganduri de a abandona ne treceau prin cap, dar ieseau pe cealalta parte cu cat ne apropiam mai mult. M-am inscris cu tata la tura de 45km. Stiam dupa profil ca aveam o catarare care ne va da de furca. Parea destul de abrupt, dar de ce sa dam inapoi?



Se anunta ca se va da startul. Am fugit repede de la incalzire, pregatindu-ma sa sar gardu. L-am vazut pe Victor, dar pe tata l-am pierdut. "Victor, ajuta-ma sa sar gardu!". Zis si facut. Eram aliniat printre primii la start. Atunci au aparut, au aparut domnisoarele de la RedBull. Am baut repede o doza cu Victor, desi nu-s amator de energizant, prefer un IsoStar.

5,4,3,2... opa trebuie sa ma pregatesc. Am aruncat doza, picioru' pe pedala..1 START!

Toti ne-am inghesuit sa plecam cat mai repede. Noroaie peste tot. Nu stiam cum sa trecem. Toti ocoleau o balta mergand incet, m-am gandit hai so tai prin balta sa-i depasesc. Zis si facut, numai ca partea a 2a a planului n-a mers precum vroiam. m-am infipt in noroi pana la genunchii bitzei, ramanand blocat in mijlocul lacului. Da-te jos si impinge-o. Am iesit, repede dupa cei ce au luat-o inainte. Adrenalina se marea cu cat pedalam mai tare. Dar din pacate si nevoile au devenit mai mari. A trebuit sa ma opresc la un pipi, ramanand cu vreo 20 de locuri in spate.

Trebuia sa-i prind din urma. Am pedalat cat puteam. Am ajuns la rau.. "Na acuma pe unde o iau?" evident, prin mijlocul lui. M-am dat jos de pe bitza gandindu-ma la ea. Am intrat in apa cu ea deasupra capului. Apa imi era pana la genunchi si nu glumesc. Mi-era frica sa nu alunec cumva ca dupaia o pierdeam pe-acolo.. Din fericire forta a fost de partea mea. Am trecut cu succes.

Urma un deal pe care trebuia sa-l urcam, iar apoi muntele pe care il asteptam cu totii cu nerabdare. Push-bike`ul a fost obligatoriu. Sincer era o panta de nedescris, abia urcam si cu picioarele. M-am uitat in spate. Tata trecea raul. Ma ajungea din urma. Am tras tare sa nu ma prinda pe dealuri, dupa care am ajuns in padure. Am coborat la drumul principal, pe care l-am trecut in graba si iar sus pe o panta de push. Poze, poze, paparatii peste tot... Urcusul adevarat abia daca incepea aici. Mergeam in grup, de vreo 5 persoane. Ii mai depaseam, ma depaseau, dar in final am ajuns la punctul de alimentare. L-am asteptat pe tata stiind ca este aproape. Desi era un rau care era la vreo 3-4 metri fata de nivelul la care era punctul de alimentare si drumul pe care veneai, groapa era interesanta de coborat si urcat. Tehnica pe care am abordat-o m-a ajutat sa ajung in apa, dar picioarele m-au lasat la urcare.

Dupa ce am facut reuniunea de familie si l-am indopat pe tata, am plecat mai departe la cosmarul Geigerului. Cel mai greu de facut era sa-ti intri in ritm, dupa care pedaleaza vreo o ora.
Schimbatul vitezelor era important deoarece efortul depus este diferit, insa schimbatorul din fata era blocat. Prea mult noroi strica. Am ramas fara foita mica, fiind nevoit sa dau efort mult pe termen scurt, dupa care sa ma opresc si sa imping. Lucrul asta era nasol deoarece tot ce depaseam, ma depasea la push.

In sfarsit ajung la un rau. Repede bita in el, desi fiind mai mult parau, arucam apa pe scimbator si stergeam cum puteam. "MERGE!!" Fericit am pornit mai departe unde problemele nu s-au incheiat. Un carcel ma tot urmarea, fiind nevoit sa fac ce nu credeam ca voi face in viata mea. Sa-mi arunc picioarele in urzici. Piscaturile ma motivau la deal, dar carcelul insista. Unu' de la Geiger Team m-a ajuns din urma. "Ai magneziu?" "Nu. De ce?" "Carcel. Urzicile functioneaza?" "Da" "La urmatoru camp de urzici ma arunc in el." Camp, camp da eram la munte. Am ajuns in sfarsit pana sus, coborand un pic, dupa care urma o urcare aproape verticala, sau asa imi parea mie care eram rupt dupa 14km de urcare. Am impins-o impreuna cu tata cu pauze lungi intre push-uri, dar am reusit sa cucerim varful Magura.



La coborare am luat-o inainte, dar tata statea cat de cat aproape. Aici a urmat sa ma imprastiu pe jos ca o placinta, sa-mi mulez toate oasele pe toate denivelarile si sa ma ridic de pe jos plin de durere. Am continuat mai departe, grupul pe care il conduceam extinzandu-se la 6-7 persoane.

A urmat coborarea cea mai extrema printr-o rapa unde incapea deabea un om, mai si bicicleta lui. Aici a fost un chin pentru pinioane deoarece se tot loveau de bolovani. Dar jos, jos am intalnit o fata, care a fost asa de draguta ca m-a servit cu o banana, dar nu m-a lasat s-o bag eu in gura... m-a servit ea. Era foarte draguta...pacat ca a treuit sa fug, deoarece ma astepta ultima panta. Un push extrem printre copaci, pe frunze, nici macar pe carare. Dupa care am trecut iar drumul si inapoi spre finish. Un concurent statea pe margine cu bitza in sus. "Te descurci?" "Nu".. ii sarise lantul, dar era incurcat in schimbator. Dupa un pic de gandire l-am fortat eliberandu-l.

A urmat o fuga pana la finish unde neatent, am intrat in boscheti. Toata bitza si eu inclusiv nu aveam echilibru, dar crengile ne tineau. Numa' capu' era afar. Reusind sa ma eliberez am ajuns la finish, unde familia Falusi a avut un final grandios.



Mai nasol, n-aveam cu ce sa ne spalam, dar am sfarsit intr-o benzinarie spalandu-ne cu jet ca masinile.

Turul Ciclist al Banatului Montan

A venit pana la urma si Turul Ciclist al Banatului Montan. Ne asteptau multe locuri din Banat, printre care si Buzias, Resita, Valiug, Muntele Semenic, Slatina Timis, Muntele Mic, Poiana Marului, Surduc si Lipova.



Dupa ce ne-am lasat toti bagajele la clubul Tibiscus, care era si locul de plecare, a urmat o dimineata in care ne-am trezit toti devreme ca sa plecam. Mama si cu tata m-au condus pana la club, deoarece eu plecam din Timisoara cu restul trupei miercuri dimineata.



Apoi am parasit Timisoara pentru 5 zile de pedalat, distractie si cunoasterea locului in care traim.



Toti, din clubul sportiv Tibiscus si prietenii nostri, care s-au alaturat, am pedalat pana la Buzias, unde era prima oprire (oficiala, daca iti trebuia la baie te opreai ce sa faci?).



La Buzias ne-am oprit pentru o cafea sau un corn sub avion, apoi am plecat mai departe spre Lugoj. Cu cat se faceau mai putini kilometri cu atat mai fericit.



Am avut si pante de urcat, pante de coborat, fiecare urcare era un cosmar, iar fiecare coborare un rai.



Cosmar ca si cosmar, dar cand ai ramas fara energie ce te faci? Resita era aproape, trecusem deja de Lugoj, unde ne-am oprit sa-si faca Alex 8-ul. Din pacate oul ramase. Dar am patit-o sa nu mai pot sa pedalez, iar Resita, care a devenit punctul de mancare al traseului, dupa ce am ajuns prea repede in Lugoj. M-am strofocat, am scos tot ce mai aveam din mine. Ochii mi se inchideau. "Asta-i sfarsitu? Nu-i deloc placut!". Dar am ajuns pana la urma la restul trupei, care ne astepta cu apa.



Si nu numai ei ne asteptau cu fericire...



Dupa oprire, a urmat si Resita din fericire, unde "ne-am batut" unde mancam. Am ajuns din fericire la un restaurant, mai mult bar. Sergiu i-a trimis la Marius prin statie ca "Asta-i o bomba de restaurant." iar noi toti pe langa chelner cu statiile date la maxim auzeam. O foarte buna reclama, dupa care am mancat.



A urmat dupa urcusul pana la Lacul Valiug, unde am inoptat pe malul lacului, la cort, intr-un tarc pe care l-am propus si l-am gasit cu greu. Il vazusem cand am fost saptamana trecuta la concursul de inot cu Vali si cand tata a urcat pana pe Semenic.



A urmat bere si distractie langa foc, ca sa fim increzatori pentru urmatoarea zi.





A urmat a 2-a zi.



N-aveam nici un chef sa ma trezesc, dar am facut-o pana la urma. Am strans tot si am asteptat dupa Gil, care inca nu terminase de strans nimic. "Gil, aduna ce-i in cort!" "Imediat, domle." "Gil, aduna ce-i al tau!" "Acuma." "Gil...". Dupa jumate de ora si-o strans lucrurile, iar eu am terminat de impachetat cortu, dupa care am plecat spre Semenic.



Sus, am avut o durere de genunchi groazinca ce m-a facut sa nu mai urc pana pe Semenic. Am ramas la intersectie si i-am asteptat pe toti sa vina. Marea majoritate a urcat sus.



Iar ca de obicei dupa Remus a venit cainele. Remus si cainii au avut o legatura speciala tot timpu'.



Apoi am plecat jos in Slatina Timis. Unde o masina ne-a lasat ca sa ocoleasca pentru ca drumul era spart, dar Furia Rosie a lu' Andrei a venit cu noi.



Am trecut pe la Trei Ape.



Dupa care am avut parte de un urcus pana sus la o stramba, unde am facut cate o poza de grup...



...dupa care am pornit la vale vreo 20km.

In Slatina Timis, mi-am adus aminte de BMM 2010. Ne-am oprit sa papam niste biscuiti pana ne gasea Marius, dupa care am pornit spre Caransebes, pe drumul european, unde Sile ne-a dus trena cu 25km/h. Foarte bine lucrat Sile!

In Caransebes am mancat cu totii la restaurant, eu bagand in mine ca spartu, dupa care am fost sa ne cumparam de mancare pt deseara si maine dimineata. Apoi sus pe Muntele Mic. Dupa cativa kilometri mi s-a facut rau si am abandonat, mama si tata venind cu masina pana acolo. Aici am predat stafeta lui tata care a dus-o pana sus pe Varf pana s-a intunecat. Un urcus lung si greu pe care nu toti l-au terminat.

Sus, seara, am mancat si am baut, ascultand la radioo`ul de pe un telefon meciul lu' Poli. Apoi toata lumea la somn.


A treia zi vine si ea cu lucruri bune sau rele.

Ne-am adunat cu totii si am coborat jos pana in poiana marului, mama plecand de dimineata sa ajunga la lucru.



Tata a fost noul nostru "coleg" de trupa.



Am coborat cu totii pana jos in Otelu' Rosu, unde am comandat pizza la pachet, pentru ca era destul de devreme. Masina era dispusa sa care mancarea.



Dupa ce am ajuns spre Ruschita, ne-am oprit intr-un popas turistic de pe margine si am infulecat toate pizzele.



Dupa care am tras o dormita buna cu totii.



Apoi iar cu burtile pline la deal. La cariera de marmura in schimb am facut un popas, unde i-am ajutat pe muncitori sa mute o bucata mare de marmura.



Totul terminandu-se cu bine dupa ce Miha ni s-a alaturat. Fara ea nu faceam absolut nimic.



Am plecat cu totii mai departe, eu facand si pana pe drum, dar ajungand pana la drumuri care sunt inundate, raul curgand pe el. Cred ca fusese cea mai misto parte.



Am ajuns pana la urma la Surduc, adica aproape, ca am dormit la marginea drumului printre o mie de cacatei de oaie.


In a patra zi am plecat spre Lipova.



Am pedalat pana la baraj, dupa care am coborat pana in Faget.



Aici ni s-a alaturat si mama.



Iar am pedalat toti impreuna spre Savarsin, unde am mancat la un popas turistic. Un restaurant mic si rapid.



Inapoi de unde am venit si spre Lipova unde vroiam sa ajungem cat mai repede la strand. Ne rugam insa cu totii sa nu fie vreo nunta.

Am si ajuns si ne-am intalnit cu parintii lui Gil.



Unii au stat la casuta, altii la cort lnga ele. Dar repede inainte sa mancam am facut o baie, chiar daca nuntasii erau pe acolo si se uitau urat la noi. Cel mai mult ne rugam sa arunce mireasa in apa. Ca era cine s-o salveze.



In fine...A urmat si ultima zi...



Toti am pornit incetisor pana am ajuns aproape de Buzias. TVR`ul ne-a dat un interviu mie si parintilor mei, dupa care am mancat cu totii si am plecat acasa.



Mama a dus trena, dar nu putea sa mearga in ritmul ei, deoarece unul dintre noi se misca mult prea incet ca sa ajungem si sa ne vedem pe TVR.

In fine am ajuns la club cu totii, intregi.



SI I-AM ZIS ADIO TURULUI CICLIST AL BANATULUI MONTAN 2010!!!

Testul de Maturitate

Dupa un lung antrenament cu Pecko si cu Claudiu, eu cu tata ne-am hotarat sa ne inscriem la BMM 2010. Banat Mountain Bike Maraton a fost insa si primul meu concurs de MTB la care am participat, asta fiind anul trecut.

Antrenamentul cu o saptamana inainte a fost, destul de lung, deoarece urma sa ma inscriu la Categoria Race de 50 km...



...iar tata, cu mama, pe care am convinso pana la urma, la Categoria Hobby de 30 km.



Dupa mult praf, unde eu cu cei 3 am pedalat, am facut o pauza. Acolo am incercat SPD-urile lui Pecko. Ne-am intalnit cu inca 3 excursionisti, dupa care am continuat mai departe. Eu cu Claudiu n-am terminat toata tura care era planificata, ci am scurtat-o. Acea scurtatura a durat mai mult ca traseul original. Insa am fost foarte surprins sa vad ca intr-un sat mai retras, oamenii care stau la birt, nu arunca sticlele pe jos. Un batran, care a baut acolo si a baut cam mult, abia daca mergea drept, dar a aruncat petul in cutia care trebuie. Un lucru care nu cred ca-l prea vezi la oras.

Dupa ce am ajuns la masina, am ajuns noi dupa Pecko si tata, care au terminat tura. Scuza noastra a fost ca ne-au atacat cainii. Lucru care s-a si intamplat. Nu puteam sa mergem deloc pe langa ei. Faceam 1 m, stateam 5 min. Faceam 1 m, stateam 5 min. Am pierdut vreo jumatate de ora acolo.

Dar totul a meritat, ca a venit si BMM-ul mult asteptat.

Au fost facute insa cateva modificari la trasee. Cel putin la traseul meu, din cauza viiturilor care au fost prezente in ultima vreme, am ajuns sa fac 57km si 1900m dif de nivel. Asta e... n-o sa renunt la incercarea mea.



Cazarea a fost la Brebu, unde am stat tot clubu' Tibiscus. Am instalat corturile si ne-am pus sa discutam. Unii s-au dus la concert, altii se distrau in grup.



Cei ramas la discutie, au dormit cu zambetul pe buze, iar unii cu sughitul continuu.



Dupa ce ne-am culcat, a venit si timpul sa facem ceva serios. Ne-am echipat toti si am plecat spre start. Startul era la vreo 3-4km de Brebu. Eu cu Pantani, Andrei, Raluca si Cristi, am pornit un pic mai tarziu pe biciclete, dar ne-am facut incalzirea pana la Start, care s-a dat cu 10 min dupa ce am ajuns.





Au plecat cei de la Maraton (80km), dupa care noi de la Race...



Apoi cei de la Hobby (30km)...





Toti am urcat pana sus in Garana, traseul era comun pana acolo, iar eu cu Cristi aproape ca ne tineam de brat.





Hep hep hep, pana sus, toata lumea aclama inceputul concursului. Copii, adulti, mosi si babe, toti erau prezenti la batutul din palme.

Sus insa ne-am despartit, iar traseul de Hobby nu-l mai stiu, asa ca am mers pe traseul de Race. Am avut o serie de coborari si urcari pe dealuri, am trecut pe langa niste privelisti extraordinare, si aventuri la fel.

Una dintre fete, imbracate in galben, a incercat sa ma depaseasca dar nu a reusit. A dat cu roat intr-un copac si a cazut peste mine, eu peste bitza, si am cam strambat roata. Am centrat-o la loc. Mai departe am ajuns la punctul de alimentare nr. 1. Acolo m-am intalnit cu Elena, care era nervoasa ca si-a rupt schimbatorul. Din pacate a trebuit sa abandoneze.

Numa bine dupa ce am plecat de la punctul de alimentae, am tras inca o tranta frumoasa. Coboram si am picat int-ro groapa, m-am pus pe spate, cu capul in jos, si mi-am dat drumul la vale pe pietre. Ieiiii, pana m-am oprit, unde abia m-am ridicat de pe jos.

Mai departe am mers cu un baiat. Nu sctiu cati ani avea, dar m-am inteles bine cu el. Noroaiele erau prezente si ele aici. Anul trecut, la traseul de 30km n-a prea fost, deci am ramas uimit.

In sfarsit am ajuns la coborarea cea mare pana in Slatina Timis. Aici am ajuns-o pe fata care a picat peste mine, iar eu fiind prea atent la ea, am intrat in niste spini curoata din fata. Totul aprea ok. Am plecat mai departe cu ea, trecand prin oras, iar copii fugeau dupa noi sa ne prinda din urma, altii intindeau palma sa batem 5u' cu ei. Eu insa m-am incurcat si am vrut sa iau curba in sensul care aratau. Am avut in sfarsit o conversatie cu cineva, era din Brasov, iar eu imi dadeam testul de maturitate dupa cum m-a intrebat.

Pe urcus nu prea pot sa zic ca am facut multe. Era greu, pietre mari si alunecoase, pana si fata a picat. Iar eu, din km in km ma opream sa mai dau niste pompe. Facusem pana. Nici cauciucul de rezerva n-a tinut.

Ceream in stanga si in dreapta camera de rezerva, dar nimeni n-avea ventil ca al meu. Dar a dat si norocul peste mine. Am facut rost de camera si am plecat repede la deal. Am pierdut vreo 2 ore. Trebuia sa trag tare sa termin la timp cursa. Eu fiind confuz si obosit, tot cautam sa ajung pe Semenic, insa numai cei de la Maraton au urcat sus.

Am ajuns in sfarsit la partea din traseul de Hobby. Punctul de alimentare a fost foarte bine plasat si am halit repede cate ceva. Mai aveam 15min sa fac 15km.

Am tras aer in piept si am tras cat am putut de tare. Nimic insa, eram rupt, bateriile se terminau. Nici o priza sau un alimentator in zona. Nu mai ajungeam la timp. Am urcat paan sus la cele 3 cruci. Am coborat jos, mai incet ca niciodata. Nu mai puteam sa tin bine ghidonul. Am intrat in padure sa fac turul lacului. Deja nu mai gandeam bine. Cu aceeasi moaca, pedalam si faceam push-bike. Vorbeam singur, aveam un dialog in capul meu. Pe aici au venit Claudiu...



Felix...



Pecko...



Mama si tata. "Da toti au venit pe aici, si pe aici trec si EU!"

Totul trecea asa de greu. Ultimul punct de alimentare l-am prins cand toata lumea pleca. Acolo am mai baut cate ceva si mai departe am inceput sa merg pe langa un canal. Nu se termina, era din ce in ce mai lung. Acusi picam pe jos si stateam acolo sa ma caute lumea. Ochii mi se inchideau, dar o voce imi spunea in cap "BAAAA!! mai ai inca 4 km... HAI HAI HAI!".

Am ajuns in sfarsit la coborare. Ultima treapta pana la finish.



Aici coboram linistit, cand am picat in spateel bicicletei. Am cazut in cur, iar bitza a plecat la vale. Am recuperat-o si am ajuns jos unde toata lumea ma astepta. Nervos am aruncat bitza, casca, manusile si ochelarii, iar camera de rezerva am aruncat-o (cea de pe mine).. iar pace nu mi-a dat nimeni. Toti "Cum a fost? Cum a fost?" Pana si cei cu interviul m-au laut la intrebari.



Sincer, tura a fost superba, dar penele acelea m-au scos din pepeni. Insa a meritat, tata a luat locul I, iar mama a fost la primul ei concurs, fapt pentru care am fost mandru de amandoi.



A fost o experienta superba, dar dormitul in masina una si mai superba!