luni, 31 mai 2010

Liman Replay

Ma trezesc dimineata dupa o noapte in care n-am prea dormit, trezit de tata. "Hai sus!". Eu, cu jumatate de ochi ma uit la el intrebandu-ma ce l-o apucat si ma asez in fund.Imi amintesc ca am stabilit ca mergem la Liman pentru un antrenament. Imbracarea si vezi ce iti trebuie.

Jos in hol il vad pe tata ca pregateste suportii, il ajut sa puna pe masina ce trebuie si am duc sa dau jos bicicletele de pe raft. Surpriza!!! Bicicleta lu mama are slicuri inloc de cauciucuri cramponate. Tata monta suportii eu schimbam cauciucurile, iar mama lucra si ea, facea de papa.

Intr-un final plecam si il luam si pe un prieten de-al nostru cu noi, Claudiu Suma. Pe drum ne uitam la cer, era inorat si mai putin si ploua. Dupa cun zicea la meteo ploua in timisoara pe la 2, iar dupa calculele lui tata, la Liman la 6.

In Lugoj ne oprim la benzinarie, pauza pentru mine. Vroiam jeleuri nu de alta (is mare amator).Si plecam mai departe. Ajunsi la Liman dam bicicletele jos, si ne pregatim. Eu imi iau casca pentru ca is mai nebun si nu stii niciodata cand mai pici in cap, mai ales ca plouase recent si sigur era namol. Intr-un final plecam pe traseul de la Liman Bike Race 2010.

Pe drum incep sa-mi intru in ritm si pedalez usor pana la Luncanii de Jos. Prietenul nostru Claudiu tine pasul cu mine cat de cat. Nu a ramas prea mult in urma, un minut diferenta, dar si tragea tare sa tina pasul. In Luncani, la cotitura care urca in sus pe deal, stau si ii astept. Dupa 15 minute apare si trupa de shock cu o replica de-a lui tata "trebuia sa va luati cartile de joc cu voi". Avea dreptate. Stam 2-3 minute sa-si traga toti rasuflarea si continuam.

Urcam in sus, eu in fata ca deobicei si cand intram in padure dam de noroaie, cumplit... Cu greu urc cat pot dar dintr-o data ma afund in noroi si ma opresc. Prima data am crezut ca am franat din greseala cu fata la cum m-am oprit, dar cand ma uit in jos... balta de noroi era imensa. Tata, viteaz si el, urca cu entuziasm dar la un momendat vad ca face o pirueta in jurul piciorului si casc gura la el. Dupa ce se opreste, il intreb ce schema avrut sa faca, la care primesc un rasp sincer "Nimic, am pivotat pe pedala si a iesi asa. Pariez ca tu nu poti."... ma pufnit rasu si pe mine si pe Claudiu...



Dupa ce am asteptat sa ne prinda mama din urma am inceput sa urcam o panta abrupta de 20% unde toti au zis ca nu pot sa urc, dar eu fiind Batman am incercat si am urcat numa jumatate pe bicicleta. Nu ca nu mai puteam, dar am vazut fragute si m-am oprit sa le culeg. Acolo a fost punctu de alimentare al turului nostru. Plin de ele..



Dupa care cu burtile pline am continuat sa urcam.



In continuare am ajuns pe sa, unde am vazut ca norii se aduna din ce in ce mai multi si se fac din ce in ce mai negri. Hotararea a fost sa abandonam pe la Luncanii de Sus si sa ne intoarcem acasa, sa nu ne trazneasca sau ceva. Am pornit la vale, unde am intrat intr-un tunel, era noroi pe jos iar sus erau coroanele verzi ale copacilor. Era placut, racoare, iar noroiu pana la glezne. Claudiu cu tata s-au dat jos, pushbike, iar eu pe ea pana la capat. Era sa plonjez de vreo 2-3 ori dar am stat pe ea. Am zis sa nu am fac de ras.

In sfarsit am ajuns la drum. macar aici stiam ca nu trebuie sa mai merg incet ca ma murdaresc. Dar chiar fiind o panta mare si abrupta a trebuit sa-i iau bicicleta lu mama si pe a mea si sa fac pushbike pana sus, ca sa ajungem mai repede. Pentru mama era un chin peacolo. Pana si pentru mine... Am halit repede un Isostar (bar) si am luat-o la deal, tata impingand bicicleta lu mama din spate. Pe la jumatate picioarele incepeau sa ma lase... Nu mai puteam, ma ardeau, era un chin. Aproape ca am picat in genunchi de la atata efort... Atunci Isostar`ul a venit in ajutor. Am prins energie si am reusit sa urc pana sus, unde, a inceput sa ploua...



Repede, repede sus pe bicicleta si pedaleaza tare pana la Liman.Eu cu tata inainte, si Claudiu cu mama au venit mai incet, am plecat cu scopu sa luam masina si sa ii luam de mai de sus sa nu se ude asa tare. La vale mam umplut de noroi.. pe ochelari, pe maini, pe picioare, uhhh ca un porc aratam. Dar am zis sa o salvam pe mama. In timp ce coboram, dupa ce tot noroiul de pe roti sa terminat, am inceput sa observ peisajul, si cel mai mult ma surperins cozorocul de la casca. Cum ploua pe el, se scurgea ca de pe streasina apa proaspata de ploaie. Culorile se schimbara, arata ca in paradis. Ploaia e un paradis pentru mine.

Jos la Liman a trebuit sa urcam in masina. Bidoanele de apa erau pline de noroi, pana si pompele. Am pus bicicletele sus... un, doi si am plecat dupa cei 2 muschetari ramasi. Ploaia se oprise, iar eu n-aveam voie in masina... eram murdar... prea murdar. Repede m-am schimbat in ceilalti pantaloni gandindu-ma la mama si am urcat in masina desculti, pantofi din alb devenind maro, si am plecat dupa ei. Nici n-am inceput sa urcam bine si dam de ei. Punem bicicletele sus si restu care nu aveau nimic de schimb ii trimitem la rau la baita.



Dupa am plecat spre casa, in masina constatand ca am facut 24 km, ceea ce era destul de bine pentru o iesire linistita de sambata. Acasa am spalat bicicletele de un kilogram de noroi si le-am parcat, parcandu-ne si noi capul pe perna.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu