De data asta nu am fost ca toti, pe jos, sa ne plimbam, hicking. Am fost cu kayakul. Dimineata am plecat, eu cu tata, care avem de mult timp 2 kayace gonflabile. Am luat desigur fiecare cate unu'. Puteam sa ma duc cu el in barca, ca el are unu' care se face sau de o persoana sau de 2 persoane. Depinde ce punte pui. Dar, n-am plecat numai noi 2. Am luat si un prieten cu noi, Fane.
Am umflat repede barcile, dupa care ne-am pus pe apa, si am luat-o "la vale". Din pacate multi dintre copaci erau cazuti in apa, de la furtuna care si-a facut de cap nu de mult. Cate un slalom la limita, pe aici pe acolo, pana ajung la un copac, cu care m-am imprietenit destul de bine. Din cauza curentului, n-am reusit sa virez destul spre dreapta si am intrat lateral in el. Din dreapta curentul ma impingea tot mai tare si nu puteam sa tin barca sa nu se incline si sa las apa sa intre, ca pana la urma ma trezesc ca apa creste din ce in ce mai mult, iar eu ma inclin din ce in de mai tare. 5 secunde si bang in apa. Balbac-balbac, cum am apucat sa trec pe sub kayak, am iesit afara sa iau o gura de aer proaspata si ma trezesc intre alta creanga si kayak. Ura! iar vine curentu, iar balbac-balbac si reusesc sa ies afara.
Pluteam disperat pe langa kayak si vad cum sticlele de apa pleaca pe prietena lor, mai nepotabila, Nera. Adio apa de baut. Dar problema mai mare era ca ma indreptam spre alta buturuga. "Trezestete!" si imi dau 2 palme, ma uit in jur, imi adun normalitatea de sub apa, si sar pe kayak ca sa il intorc. N-a mers. "Iar ma duc sub apa. NU!" iar sar pe el si in final reusesc sa il intorc, dupa care prinde padela si sari in el. M-am oprit pe margine. Tata ma striga "Esti bine?" N-am mai raspuns nimic. Incercam sa ma adun.
Jumatate din barca era plina cu apa rece ca gheata. Eu inca in soc, nu ma gandeam la nimic altceva decat la ce s-a intamplat. "Continuam?". Dupa cateva secunde am raspuns ca nu. Nu mai vroiam inca o baita. Am iesit pe mal, m-am schimbat in ceva mai uscat si am sunat dupa asistenta tehnica, mama. Era intr-o zona fara acoperire, si n-a putut sa-mi raspunda. Cu greu, cu greu, tata m-a convins sa continuam dupa vreo 10 minute, in care s-au uscat hainele.
Inapoi in barca si la vale. Fane ne-a ajutat sa trecem mai departe, dandu-ne indicatii pretioase, a luat-o inainte si ne striga daca era ceva rau (sau nasol, sau...), dar intr-un loc iar era sa iau apa. Am ajuns intre 2 copaci. stateam si ma tineam de unu', cu botu in sus, de unde venea apa, si strigam sa ma ajute cineva... Am tras aer in piept, stiind ca o sa ma rastorn din nou, si am iesit cu bine. Cand am intrat in chei, o fost super ok.
Totul era calm, pluteam in deriva apei si admiram peisajul, cheile pe care n-am mai fost de mult. Am facut o mica oprire la Lacul Dracului. Unde am facut 2-3 poze ca sa ne mai linistim.
Dupa care prin marele namol, pana la genunchi am iesit din nou pe apa. Am intilnit numeroase poduri, unele mai vechi erau cazute, altele noi la inaltimi impresionante. "Tata, suna telefonul", "Asta-i mama." Chiar ea o fost. Cu calm i-am zis ca totu' ii ok, ca sa n-o alarmam.
Dupa inca o mica oprire, unde Fane a cules urzici, am trecut peste niste repezisuri distractive. Hop-hop peste ele, ca peste valuri, numai ca erau mai mari. Ba chiar la un repezis mai mare, dupa ce l-am trecut din pacate, i-am zis la tata ca putea sa ma filmeze. Am luat singur kayakul, si pe mal m-am dus inapoi inainte sa inceapa repezisul. Cu greu am carat kayakul de unul singur. Dar a meritat!
Fane ne astepta mai jos, destul de ingrijorat, credea ca am patit ceva. Nu, noi ne distram. Incepeam sa nu mai pot sa pedalez. Abia dupa o ora am ajuns la finish, unde ne-am dat jos, si rupti de frig, ne-am schimbat repede, am scos kayacele, si repede indoapa maimuta. Ne era foame, de zici ca n-am mancat de o saptamana. As fi mancat orice.
Am tras si o dormita buna pe drum.
Dupa care am ajuns acasa, unde am intins kayacele la uscat si desigur.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu