Day 4
Ne-am trezit de dimineata, defapt tata m-a trezit la 5 jumate sa mergem pe tura de ieri, pana sus la lac. Un antrenament mic de dimineata nu strica, dar asa devreme...eh, eh, cam greu sa te trezesti.
Am iesit afara, sa scoatem bicicletele si am observat ca tata are pana la roata din spate. Am scos-o, am gasit gaura si micul nazdravan care a facut-o s am peticit-o.
Am plecat in sus la drum. De data asta stiam cat avem de urca, dar aveam alt ritm. Un copil de 7-8 ani nu poate tine ritmul cu noi, deci a fost complet diferit decat ziua de ieri.
Apa am uitat sa ne luam, o mare greseala din pacate pe care am facut-o. Tata nu a vrut sa filtreze niste apa, ca s-o bem, deci a trebuit sa astept pana in Gosau. Pe drum am mai vazut niste matinali care coborau de sus din Gosau, i-am salitat si capu in piept. La inceputul orasului, l-am asteptat, pentru ca eram cu un pic in fata lui. Cand a ajuns a trecut de mine. La izvorul la care ne-am oprit ieri nu m-a asteptat sa-mi iau apa, dar eu m-am oprit.
Am asteptat vreo 10 minute, in timp ce am baut apa, pana si cerul gurii imi era uscat. N-a aparut nimeni cunoscut pe bicicleta. Asta e, o luam la vale si ne intalnim la cabana. Tata insa a facut traseul mai departe, facand si turul lacului.
La vale a fost mai bine, ba chiar am vazut niste biciclisti urcand, am zis sa trag mai tare, sa se vada ca ma antrenez si au concurenta... dar erau tot aia cu care m-am intalnit cand eu urcam si ei coborau.
La cabana am mancat cate ceva, dupa ce am gasit-o pe mama la malul lacului. Unul din motivele pentru care m-am intors a fost si asta. Iar in sfarsit a ajuns si tata. Mama asteptandu-l la geam sa vina calare pe calul lui. Toata familia Suma s-a trezit si am facut o sedinta la mine in camera. Ne-am hotarat sa facem turul lacului.
Am plecat jos, ne-am echipat si am plecat la drum. Noi 3 am plecat mai repede, pentru ca am vrut sa vedem un loc vazut de tata ieri de pe kayac.
Ne-am oprit in drum, am saltat bitele peste gard...
...si am plecat printre boscheti.
Dupa tufele de la marginea drumului a fost altceva, o priveliste extraordinara printre copaci.
Jos, ce a vazut tata a fost o bancuta, care era fix la marginea lacului. Am coborat jos pe o poteca, care ne-a amintit de elfii si hobitii din povesti.
Muschiul moale de pe jos, facea ca cazaturile pe care le mai efectuai cu multa precizie, sa fie mai placute.
Cand am urcat sus "muntele"...
...era un copac mare, care atarna peste lac. Niste scanduri erau infipte in cuie, perpendiculare pe trunchiul lui, pentru a oferi o scara.
Atarnat de o creanga destul de tapana, era un trapez. Il luai cu 2 maini, si IHAAAA!!, zburai 10 metri in lac.
Noi am zis pass, fiind imbracati de bita si... am mers sa ne recuperam caii.
Am plecat mai departe pe drum si am intrat in Hallstatt, unde ne-am intalnit cu Claudiu, in timp ce vorbeam cu Cristina la statie.
La marginea lacului era un restaurant superb, dotat cu un ponton special pentru noi sa venim cu kayacul deseara la cina. O adevarata cina pentru sportivii de apa.
In Hallstatt am gasit un parc, la marginea lacului, unde eu, cu Claudiu, cu Felix si cu Adam ne-am dat pe o tiroliana.
Eu cu Claudiu am cam dat cu fundu de pamant, da n-am patit mare lucru...cel putin eu nu.
Ne-am dat in trenulet...
... dupa care am plecat mai departe.
Am trecut frumusel podul, unde eu cu Cristina am facut niste poze, iar apoi ne-am oprit la o plaja cu iarba verde, la iesirea din oras.
Ne-am intins toti unde am vrut, iar dintr-o data am auzit... Fsssss... "Ce s-a intamplat?", "A pornit stropitoarea sub bicicleta lu' Claudiu...", "Nu...Am facut pana.".
S-a pus omu sa-si faca pana, iar toti stateam si ne holbam la el.
Dupa o pauza frumoasa...
...plecam mai departe sa terminam si noi azi turul lacului.
Traseul continua o parte pe langa calea ferata. Nu e ca la noi, iar trenul cand trece nu te surzeste.
Am ajuns pe un drum amenajat, cu cauciu pe jos. Straniu...
Am trecut peste podul vestit de la concurs, dupa care ne-am continuat drumul pe o alee ingusta pe care incapea numai o persoana.
Ne-am trezit de dimineata, defapt tata m-a trezit la 5 jumate sa mergem pe tura de ieri, pana sus la lac. Un antrenament mic de dimineata nu strica, dar asa devreme...eh, eh, cam greu sa te trezesti.
Am iesit afara, sa scoatem bicicletele si am observat ca tata are pana la roata din spate. Am scos-o, am gasit gaura si micul nazdravan care a facut-o s am peticit-o.
Am plecat in sus la drum. De data asta stiam cat avem de urca, dar aveam alt ritm. Un copil de 7-8 ani nu poate tine ritmul cu noi, deci a fost complet diferit decat ziua de ieri.
Apa am uitat sa ne luam, o mare greseala din pacate pe care am facut-o. Tata nu a vrut sa filtreze niste apa, ca s-o bem, deci a trebuit sa astept pana in Gosau. Pe drum am mai vazut niste matinali care coborau de sus din Gosau, i-am salitat si capu in piept. La inceputul orasului, l-am asteptat, pentru ca eram cu un pic in fata lui. Cand a ajuns a trecut de mine. La izvorul la care ne-am oprit ieri nu m-a asteptat sa-mi iau apa, dar eu m-am oprit.
Am asteptat vreo 10 minute, in timp ce am baut apa, pana si cerul gurii imi era uscat. N-a aparut nimeni cunoscut pe bicicleta. Asta e, o luam la vale si ne intalnim la cabana. Tata insa a facut traseul mai departe, facand si turul lacului.
La vale a fost mai bine, ba chiar am vazut niste biciclisti urcand, am zis sa trag mai tare, sa se vada ca ma antrenez si au concurenta... dar erau tot aia cu care m-am intalnit cand eu urcam si ei coborau.
La cabana am mancat cate ceva, dupa ce am gasit-o pe mama la malul lacului. Unul din motivele pentru care m-am intors a fost si asta. Iar in sfarsit a ajuns si tata. Mama asteptandu-l la geam sa vina calare pe calul lui. Toata familia Suma s-a trezit si am facut o sedinta la mine in camera. Ne-am hotarat sa facem turul lacului.
Am plecat jos, ne-am echipat si am plecat la drum. Noi 3 am plecat mai repede, pentru ca am vrut sa vedem un loc vazut de tata ieri de pe kayac.
Ne-am oprit in drum, am saltat bitele peste gard...
...si am plecat printre boscheti.
Dupa tufele de la marginea drumului a fost altceva, o priveliste extraordinara printre copaci.
Jos, ce a vazut tata a fost o bancuta, care era fix la marginea lacului. Am coborat jos pe o poteca, care ne-a amintit de elfii si hobitii din povesti.
Muschiul moale de pe jos, facea ca cazaturile pe care le mai efectuai cu multa precizie, sa fie mai placute.
Cand am urcat sus "muntele"...
...era un copac mare, care atarna peste lac. Niste scanduri erau infipte in cuie, perpendiculare pe trunchiul lui, pentru a oferi o scara.
Atarnat de o creanga destul de tapana, era un trapez. Il luai cu 2 maini, si IHAAAA!!, zburai 10 metri in lac.
Noi am zis pass, fiind imbracati de bita si... am mers sa ne recuperam caii.
Am plecat mai departe pe drum si am intrat in Hallstatt, unde ne-am intalnit cu Claudiu, in timp ce vorbeam cu Cristina la statie.
La marginea lacului era un restaurant superb, dotat cu un ponton special pentru noi sa venim cu kayacul deseara la cina. O adevarata cina pentru sportivii de apa.
In Hallstatt am gasit un parc, la marginea lacului, unde eu, cu Claudiu, cu Felix si cu Adam ne-am dat pe o tiroliana.
Eu cu Claudiu am cam dat cu fundu de pamant, da n-am patit mare lucru...cel putin eu nu.
Ne-am dat in trenulet...
... dupa care am plecat mai departe.
Am trecut frumusel podul, unde eu cu Cristina am facut niste poze, iar apoi ne-am oprit la o plaja cu iarba verde, la iesirea din oras.
Ne-am intins toti unde am vrut, iar dintr-o data am auzit... Fsssss... "Ce s-a intamplat?", "A pornit stropitoarea sub bicicleta lu' Claudiu...", "Nu...Am facut pana.".
S-a pus omu sa-si faca pana, iar toti stateam si ne holbam la el.
Dupa o pauza frumoasa...
...plecam mai departe sa terminam si noi azi turul lacului.
Traseul continua o parte pe langa calea ferata. Nu e ca la noi, iar trenul cand trece nu te surzeste.
Am ajuns pe un drum amenajat, cu cauciu pe jos. Straniu...
Am trecut peste podul vestit de la concurs, dupa care ne-am continuat drumul pe o alee ingusta pe care incapea numai o persoana.
Apoi tot ce am urcat, a trebuit sa si coboram.
O poteca ingusta, intre 2 gradini, abia puteai sa treci. Cred ca oamenii s-au batut pentru terenul ala. Atat de ingust era ca au castigat la centimetru.
Jos langa lac, am dat peste o gradina frumoasa, in care 2 berze stateau si ciuguleau ce mai era pe jos.
Nu se miscau de loc, cred ca erau foarte prietenoase si obisnuite cu cei care le admira, incat isi vedeau de treaba.
Apoi am luat-o pe langa lac unde am dat peste un Labrador frumos care se scalda. Mmmm, ce pofta mi-a facut si mie de o baie buna. Era o caldura infernala.
Mai departe am ajuns la un birt, care era vizavi de cabana noastra.
Daca tranversai lacul ajungeai la ea. O idee care am avut-o de cand am ajuns aici. Ne-am oprit, am mancat un crenvusti, am baut o bere, iar familia Suma a mancat peste, sa nu uitam ca si ei au consumat bere, mai putin kinderii care au baut apfelsaft (suc de mere).
Cu burtile pline, ne-am intins la umbra, unu cu burta in sus, altu ca leu' in copac cu mainile atarnate.
Dupa ce am terminat de pierdut vremea, am plecat mai departe.
Drumul continua pe langa lac, pana ajungea la drumul principal. De aici am stiu drumul.
Dar pe drum am fost surprins. Stiam eu ca biciclistii se antreneaza in grup, dar de data asta am bazut grup de biciclete de 2 persoane. Eficienta mai mare la mai putine pedale.
Am incercat sa-i prind din urma, dar mergeau de le zbarnaiau. Dar intr-un final i-am ajuns pe o distanta de 1 km.
La cabana nici n-am stat mult pe ganduri. Aveam rezervata o masa pe ponton la restaurantu din piata unde Claudiu s-a ascuns.
De ce sa mergem cu masina in schimb? Hai cu kayacul. Eu m-am decis sa inot o parte din drum, iar cand am pornit, m-am si intors sa ma schimb, sa fiu mai prezentabil.
Am inotat in jur de 700-800m. Dupaia m-am pus in kayac cu tata (ala de dublu) si am facut poze.
La restaurant a fost un pic neplacut. Am stat vreo jumatate de ora sa ne ia comanda, si inca o jumatate de ora sa ne aduca mancarea. Dar am parcat kayacele langa ponton si am mancat impreuna cu ele.
La sfarsit am mers un pic in oras, cu kayacele evident, dupa care ne-am intors acasa sa ne culcam.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu