luni, 5 iulie 2010

Saint Anna Lake Triathlon

Dupa ce ne-am gandit mult daca sa mergem sau nu la Baile Tusnad pentru a participa la primul triatlon montan din Romania, ne-am hotarat sa ma inscriu la individual si tata la corporate challenge. Corporate, corporate, da ii mai trebuia inca doi oameni, un alergator si un inotator. Vali s-a oferit sa inoate, iar dupa multe cautari nereusite, a acceptat sa fie si alergator. Iar vineri la pranz, am plecat ambele echipe, unii reprezentand clubul sportiv Tibiscus (eu), iar altii Alcatel-Lucent (tata cu Vali).



Pana la Sibiu, totu' a fost ok. De acolo ne-a ajutat un pic GPS-ul. Am admirat si Brasovul, dupa care si Sf. Gheorghe, apoi am intrat in Judetul Harghita.



Din pacate pana am ajus la hotelul unde se tinea sedinta tehnica, unde stateau organizatorii, a inceput sa se intunece.



Acolo ne-am inscris, mai ales cei doi de la corporate si am primit numerele, cipurile, castile pentru inot, si alte alimente, astea toate fiind intr-o sacosa de Getorade, si pe langa, un tricou cu toti sponsorii si pe care scrie la ce concurs am fost prezenti.

Hotelul Fortuna, era plin, nu mai erau locuri, asa ca am fost nevoiti sa cautam alt loc de cazare. Ne-am dus un pic mai sus pe drum, si ne-am cazat la o pensiune. Dupa care ne-am dus cu totii sa mancam la hotel. Toata lumea se uita la meciul dintre Ghana si Uruguay.



Noi in schimb n-am apucat sa-l vedem pana la capat acolo, ca era un frig, ca in congelator. Meciul l-am terminat sus in camera, la caldurica. Dupa care ne-am culcat, ca ziua urmatoare, aveam un concurs mare.

Dimineata ne-am trezit cu ceata la geam. Nu vedeai la 50 metri. Daca asa era si sus era nasol, la inot nu vedeai baliza, deci te rataceai. Si la bicicleta ar fi fost nasol, pentru ca nu stiai ce urmeaza. Dar vremea a tinut cu noi. Sus la Lacul Sf. Ana a fost limpede ca cristalul. Am ajuns sus dupa un drum nasol, plin de gropi si am parcat sa mergem sa ne tatueze pa maini, pe picoare si pe casca. Mai lipsea sa ne mazgaleazsca si pe frunte.



Echiparea, ia-ti tot ce-ti trebuie, pentru ca ai trei probe diferite...



...si pleaca jos pana la lac.



Vali din pacate a trebuit s-o ia pe jos, iar eu cu mama si cu tata am venit pe biciclete. O parte destul de lunga pe asfalt pana jos la lac. Coborare, daca pe aici trebuie sa urcam la proba de bicileta era destul de greu inceputul.

Jos am vazut de unde se pleaca la inot, tarcul era la vreo 200 de metri mai incolo pe malul lacului. Acolo se tinea si sedinta tehnica, trebuia sa fim prezenti, pentru ca seara n-am ajuns sa participam la ea. In tarc ne-am aranjat totul, eu mi-am pus tot ce-mi trebuie la fiecare proba, sa nu pierd prea mult timp. Mi-am luat neoprenul, am parcat bita, si mi-am lasat tricoul acolo.



Apoi a urmat asteptarea, cand mi s-a facut frig si mi-am luat tricoul pe mine. O ultima verificare, dupa care am asteptat cu emotii startul.



Toti trei eram pregatiti pentru ce era mai dur. Am venit aici ca sa scoatem tot ce putem din noi si nu ne vom da batuti.



Toata lumea jos la incalzire si la sedinta tehnica, dupa care am plecat toti la punctul de plecare la inot.





Cu fiecare pas pe care il faceam, ma treceau fiorii, iar iarba uda ma pregatea pentru orice fel de sentimente pe care as putea sa le intampin. Simteam cum ma astepta sa termin si sa ma intind in ea sa ma relaxez. M-am calmat si am intrat in apa pentru start. Apa era destul de rece, cei fara neopren inghetau. Iar startul se dadea in 5 minute.



Dupa minutele de emotii pe care le-am avut tot grupul din apa si care l-am transmis si celor de pe mal, a urmat numaratoarea inversa. 5 - 4 - 3 - 2 - 1 START!



video

Toti ne-am ingramadit sa plecam, unul peste altul, cate un picior in cap sau in gura, cate o palma peste cap, "fugeam" toti ca descreieratii, mai si dadeam din maini ca ei... pana ne-am mai rarit. Desigur, Vali a iesit inaintea mea, dar eu nu m-am lasat si am iesit pe la mijlocul coloanei, am fugit repede spre tarc, unde mi-am dat neoprenul jos, tricoul repede pe mine, 3 batoane, 2 banane si pleaca!



Prin noroi, nu mi-a pasat nici macar la inceput. Stiam ca pana la urma tot ma murdaresc, asa ca am dat bice, am urcat bucata de asfalt pana la parcare, si am luat-o prin poiana la vale. Iarba deasa si mare, te impiedica sa vezi gropile pe care le ascundea. Capcanele puse de mama natura nu au dat gresi. Unu' altu' pica in cap, se mai rostogolea cu bicicleta, dar nimeni n-a fost ranit, nu grav cel putin.



Desigur dupa orice coborare urmeaza un urcus. Dar de data asta unu greu de tot. Toti o impingeau la deal. Noroiul cat casa, toti ne infigeam printre tufe ca n-aveai cum sa treci prin noroi. Canioane de 1 metru in noroi. Era ca piscina, daca toti treceau pe acolo si il faceau mai moale, numa bun pentru proba de inot.

Iar sus in varf, iar la valeee!! Iar noroi, dar mai bine acuma ca trebuia sa coboram. Am lasat bita sa curga, fara frane si am incercat sa depasesc pe unii altii. Un baiat in albastru, mi se parea ca era de varsta cu mine, m-a intrecut. Actiune care nu a durat mult, s-a pus pe burta, dupa care am trecut pe langa el. Cate putin prin padure, unde a fost un peisaj superb. Copacii erau aliniati la spectacol. Spectacol mare pe noroi, sigur se imprastia unu la 20 de concurenti. Dup-aia un coboras pe un mic parau, plin de namol care te facea sa te opresti la orice viteza, si cu pietre pe langa, arata destul de nasol sa te lipesti de cate una din aceea.

Aici m-am intalnit cu tata, "Hep, hep, pe stanga" si mi-am continua drumul pana in poiana unde am facut dreapta si am inceput din nou sa urc. Era plin de copaci cazuti si taiati pe drum. Mi-era frica sa nu fac pana, dar se pare ca aschia sare un pic mai departe de trunchi si nu am patit nimic, lucru care nu pot sa-l zic si despre altii. Unii stateau si dadeau la pompe sa poata continua. Eu tin pasul cu cei care erau pe langa mine si urc printre copacei pe drumul forestier. Urmeaza o portiune de orizontal. Ce usor a fost acolo sa pedalez. Trece un biciclist pe langa mine, un"Stii cat am facut pana aici?" si am aflat ca 8 km am facut fara prea multe probleme.



La coboras nu pot sa zic acelasi lucru. Printre tufisuri pe un drum pietruit, am incercat sa manc un baton si m-am rostogolit si eu. M-am julit tot, pe maini, pe picioare, dar inca eram intreg. Ceea ce e bine zic eu. M-am ridicat si am plecat mai departe, lasand batonul acolo ca l-am dat pe jos. Peste vreo 30 sec ma trezesc fara capacul de la coarne. Repede inapoi, am cautat batonul, l-am gasit, si capacul nu era departe. Vreo 5 biciclisti m-au depasit, cred ca se uitau ciudat la mine cand vedeau ca am urcat inapoi. Am intors si am plecat ca toti concurentii la vale, prin noroaie si prin padure, unde toti copacii ma aplaudau cu frunzele lor.

Din cand in cand se facea si ploaia prezenta, sa bagam si noi in seama norii si ceru'. Un concurent venea la vale incet printre frunze si i-am spus ca trec pe stanga. O prins franele si le-o tras pana la ghidon. Zbang peste cap. N-o patit nimic, dar trebuie sa fie si el mai constient ca nu-i singur.



Ne-am chinuit sa urcam prin noroaie si sa coboram prin ele, pana m-am intalnit cu un adult, care era la corporate, dar individual. Cred ca era de la Romtelecom. Am inceput sa discut cu el. Punctul de alimentare trebuia sa fie deja trecut dupa cum or zis cei de la sedinta. Dar din fericire, am iesit din padure la asfalt, pe unde am urcat sus cu masina la lac, si ne-am servit cu cate o apa, doua, o lamaie, o ciucalata... ca doar vrem ciucalata! Si mai departe ca pe cursiera. Am ajuns sus la punctul de belvedere unde l-am vazut pe albastrel in spatele meu. N-am vrut sa-l las sa treaca, pentru ca locul 1 era al meu... Am luat-o prin poienita, am trecut de salvamont, un salut, dupa care am continuat coborarea prin padure. Era destul de ingust, iar eu era sa imbratisez un copac. Bine ca l-am ocolit si am ajuns la tarc. "Hai, hai, hai!" de peste tot, am parcat calul, am aruncat cojile de banana si casca, si am plecat la fugit.





Tata a ajuns insa cu cateva minute dupa mine. Robocopul zilei de azi.



La punctul de alimentare am bagat doua pahare cu apa dupa care am inceput sa urc. Urcarea era aproape vericala, se intersecta cu drumul de bicicleta, m-am apucat cu mainile de cap si am inceput sa urc la pas.







Baiatu in albastru, Adi, m-a ajuns din urma pe urcus si am inceput sa discut cu el. Grijile mele nu erau zadarnice. Avea 15 ani, facea 16 anul acesta. Am urcat cativa metri impreuna dupa care a luat-o inainte. Am trecut pe la punctul de alimentare, inainte de salvamont, am prins un pahar cu apa, dupa care un pic de Getorade si fugi dupa el la vale. Faceam pasii cat casa sa-l ajung din urma, dar rezultatul a fost pe masura. L-am intrecut, dupa care am ajuns jos la lac. M-am uitat in stanga si in dreapta. Uite tarcul la 100 metri. Dar 100 de metri in partea cealalta. Fa turul lacului. Din cand in cand ma opream sa-mi trag rasuflarea si mergeam, dar cand vedeam ca albastrel ma calca pe coada, fugeam din nou. Tot asa am tinut-o pana la finish, unde am trecut cu un pic inaintea lui, bagand viteza pe care o mai aveam in mine. Am stors tot ce am avut si am trecut.



M-am oprit sa-mi trag rasuflarea, cu capul in jos si cu ochii in pamant, cand 2 fete au sarit pe mine. Una sa-mi dea medalia alta sa-mi ia cipul. M-am dus in tarc, unde a venit Adi sa ma felicite, l-am felicitat si eu, si mi-a povestit ca la alergare cand ma tot opream si incepeam din nou, a vrut sa strige dupa mine "Baaa! Opreste-te si tu sa te ajung!!" Oricum noi am muncit foarte mult si sincer credeam ca ma va intrece.



Vali nu a venit cu mult timp dupa mine. Toti am fost incantati de traseu si de concurs.



Mama desigur a fost cu plimbarile ei si pozele.



Am stat cate putin, dupa care am plecat din nou, pe jos, pe traseul de bicilete pana sus in parcare, pentru ca inca o tura, era prea mult.



Sus ne-am pus sa mancam, eu sarind peste masa asta, si ne-am dus acasa la premiere.



Au fost numai 3 categorii din pacate. Masculin, feminin si stafeta. Am iesit pe locul 36 din 63 de participanti la individual. Un loc destul de bun zic eu. Daca se facea pe categorii de virsta, ieseam pe locul I... De, poate data viitoare.

Ziua urmatoare am plecat destul de devreme, deoarece tata s-a trezit devreme si a vazut la televizor ca sunt inundatii prin Sf. Gheorghe. Alertati, ne-am trezit in graba si am plecat. Alarma fiind insa falsa.



De la Brasov la Sibiu plin de nori lasati pe dealuri, se odihneau.



La Sibiu insa am facut o oprire, mai ales la Podul Minciunilor.



Unde am stat si m-am gandit la toate minciunile, chiar m-am gandit sa mint, dar nimic... nu s-a rupt, nu a tremurat nici un pic, dupa care am plecat dezamagit acasa.

Un comentariu:

  1. Bravo, bravo Alex !
    Primul Triatlon, eu n-am participat inca la nici unul :)

    RăspundețiȘtergere