Concursul era pentru toti tinerii pana in 16 ani. Eu participand la U17 (1995-1994), Felix la U13(1999-1998), iar Adam la U9.
In Bad Goisern am asteptat sa se dea startul. Pe pliant scria ca se da la 10 jumatate. Dupa ce am intrebat la punctul de informatii unde se da, mi-au zis ca este aici, unde a fost si startul de la Salzkammergut Trophy.
Incepeau sa soseasca cei de la Downhill pe monociclu.
Toti dadeau mana dupa ce terminau, altii se imprastiau inainte de finish. Fetele incepeau sa ajunga.
Tot mai multi soseau.
La 10:20 am intrebat din nou unde este startul pentru Junior Trophy, pentru ca nu vedeam pe nimeni.
Era defapt in Ramsau, la 5km de Bad Goisern. N-am mai spus nimic si m-am suit pe bitza si am dat bice pana in Ramsau.
Se facea din ce in ce mai tarziu. Gandul ca nu voi prinde startul ma framanta de cand am plecat.
Fiorii ma treceau cu fiecare pedala si ma motivau sa pun mai multa forta in ele.
Dar asta nu m-a facut sa ma gandesc ca la start nu voi mai avea pic de energie.
Am ajuns sus, dupa multe indrumari primite de la echipa de organizare. Am intrat pe culoarul de start cand toti au inceput sa aplaude, iar la microfon vroiau sa zica ca am terminat prima tura. Pana la urma si-au dat seama si m-au intrebat ce fac. Le-am zis ca am ratat startul ca nu mi-au zis unde e. Dupa vreo 2 min de certuri mi-au dat drumul.
Am inceput sa trag sa-i ajung pe ceilalti din urma. Eu plecam, iar ceilalti veneau deja. Nu mai aveam nici o sansa.
M-am chinuit insa, facand 3 ture din 5.
N-au mai vrut sa ma lase mai mult. In fine, am ramas dezamagit, dar am putut sa-i zic la Felix traseul.
Urma el la start. Dupa ce toti din categoria mai mare s-au alineat, el era primul la aliniere. Defapt mai exact singurul care astepta.
A plecat si el pe traseu. Eu m-am dus sa-i fac niste poze pe drum. Dupa ce a trecut de serpentinele din traseul de la Salzkammergut Trophy, a trecut pe portiunea lunga de iarba, si a ajuns din nou in padure, pe traseul numai de Juniori.
Balta pe care o tineam minte il astepta si pe el.
Dupa care un mare urcus in sus.
Iar la coborare era cel mai bine, numai ca nu puteai merge prea tare.
Era foarte alunecos, iar cuba stramta de la capat te facea sa te opresti aproape.
Cel mai nasol era sa urci sus pe nisip. Trebuia sa faci push-bike neaparat.
Dar ultima coborare, era cea mai placuta.
Acolo dadeai bice si la urcusul de la sfarsit inainte de finish. Vreau sa zic ca atunci cand ajungi acolo, iar toata lumea striga "hep, hep, hep!" te face sa pedalezi din ce in ce mai tare.
Urmatorul era micul Adam, care a avut u traseu mai mic.
Unul saracu', o pornit mai greu si a ramas un pic in urma.
Dar cand ii vedeai pe toti cat de mici is, nu credeai ca vor trage asa tare la deal.
Chiar mi-a placut sa-i urmaresc si sa-i aclamez.
Desigur toti am fost dezamagiti ca nu am luat nici un podium, dar sufletele ni s-au incalzit cand i-am vazut pe cei de 5 ani
Care unii terminau plangand, altii fericiti, cu zambetul pana la urechi. Vitorii campioni ni s-au aratat in fata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu