Salzkamergut Trophy

Astazi ii ziua concursului pentru mine, tata si Claudiu.

Am plecat spre Bad Goisern, pe drum eu facand pana... Am schimbat repede camera ca sa nu pierd prea mult timp.

In oras, in tot targul de biciclete, mi-am luat o camera noua, nu vroiam sa plec la concurs fara una de rezerva.



Startul s-a dat la 12:15, ora locala. M-am alineat impreuna cu tata, un pic mai in fata, eu am vrut sa trag mai tare, am venit pentru locul I.



Startul se dase. Toti pornisera, unii se mai ciocneau, pana si eu. Dar dupa vreo 100m totul a devenit mai liber. Am trecut prin oras, dupa care am ajuns la drumul principal, pe niste serpentine. N-a durat mult pana ne-a bagat in padure, pe carari.

Acolo, unu' de varsta mea cred, care era in fata, a tras o tranta dura. A zburat vreo 2 metri, cazand printre crengi pe iarba. Cam dur pentru un inceput.

Am continuat mai departe, iesind iar la acelasi drum. Dupa care am fost dirijati pe o carare ingusta, de hiking mai mult. Acolo nu puteai deloc sa depasesti. Incapea numai o bicicleta. Am intrat in inca o localitate, unde lumea aclama si aplauda, iar unu' care avea mainile ocupate, ne uda sa nu ne fie prea cald.



Uzi cum era, n-a durat mult pana ne era cald din nou. Toata lumea urca pe aceeasi tura. Si aia care faceau tura de 200km si aia cu 100km, toti peacolo.

Am inceput sa urcam in plin soare. Era foarte nasol, umbra numai din loc in loc. M-am oprit ca nu mai puteam de la atata caldura. Eram ud tot. Am baut repede un pic de Isostar, pentru ca apa nu aveam la mine si am plecat mai departe.

Drumul urca din ce in ce mai mult, pana devine mai nivelat, mai orizontal. Acolo dintr-o data vad "End of feeding zone". M-am luat cu mainile de cap cand am vazut. Mi-era o sete de nu mai vedeam bine. Am mai urcat cate putin, dupa care am luat-o la vale. Aici urmau depasirile. Treceam pe langa unu' altu'. Problema cea mare era ca nu stiam cum sa le zic ca vin. A trebuit sa astept momentul oportun sa ii depasesc.

Apoi m-am intalnit cu un austriac, care a recunoscut clubul Tibiscus. A bolborosit si el ceva pe germana, dupa care l-am intrebat daca stie engleza. Na atunci am inceput sa ne intelegem.

Din pacatae conversatia a avut doare vreo 4 linii de dialog pentru ca a urmat punctul de alimentare. Mi-am reumplut sticla de Isostar, dupa care am luat-o din nou la deal. Ultimul urcus era in fata.



Din pacate asta era si mai greu si mai lung. Am tot urcat prin caldura infernala, dupa care am vazut ca drumul o ia la vale. Ieeeeiii, am scapat de urcus.

Eh dracu, cand ma uit dupa curba, iar urca...

Asa a fost de inca vreo 3 ori si de fiecare data ma dezamagea. Am reusit in sfarsit sa ajung sus, pe drum fiind depasit de o tipa care avea scris pe fund "Vicy". La coborare din pacate pentru ea, am depasit-o.



Prima parte din coborare a fost foarte abrupta. Aproape ca mergeam vertical. Niste padurari se uitau la noi si se amuzau de fiecare data cand unu' pica in cap, iar cainele lor statea la umbra bradului si pazea lucrurile. Un hasky frumos, care murea de cald, noroc ca era mai albicios, dar arata superb pe muschiul verde de langa radacini.

A facut un mic slalom printre case, unde mi-a fost frica ca voi pica, din cauza ca pe jos erau plin de pietricele marunte, cu o inaltime de 10cm. Veneai tare in ele si nu mai controlai nimic din bitza. Am intrat iar in padure, unde am tras cat am putut de tare, fiind unele portiuni care trebuiau urcate.

Un damb, alt damb, pana am ajuns sa nu mai stau cu nici o roata pe iarba. Hooop in aer.

M-am speriat un pic, dar mai departe am ajuns sa trec prin niste gropi, cat casa. Am facut un slalom prin padure, dupa care n-am putut sa ma abtin si l-am intrebat cat mai aveam. 3-4km. Bun, dai bice.

Am trecut un pod, dupa care am trecut pe sub el, si am iesit in acelasi loc unde se termina podul. Am bagat tare spre finish, mai aveam 1km, dar din pacate, cu 300m inainte de finish, cand urcam o serpentina din oras, m-a apucat carcelul. Am picat de pe bicicleta in mijlocul drumului, in mijlocul orasului, iar toata lumea se holba la mine. Cei din echipa de organizare n-au stiut ce sa-mi faca. Stateau si se holbau la mine.

Repede mi-am facut un masaj cand am vazut ca trec vreo 10 concurenti pe langa mine. Dupa care unu' m-a ajutat sa ma ridic si am pornit mai departe. Am coborat un rand de scari intr-o piateta, dupa care am intrat pe culoarul de finish. Am facut 1 ora si 45 min.

Am stat la coada sa mi se ia cipul, dupa care am fost sa beau cate ceva. M-am intalnit mai sus cu mama care am vazut-o cand am ajuns. L-am asteptat pe tata, care a ajuns cu jumatate de ora dupa mine.



Claudiu a facut 3 ore. Eu intre timp m-am inscris la Junior trophy care urma sa fie ziua urmatoare.

Dupa ce am papat niste crenvusti, cu mustar si paine, iar o bere ca sa alunece...



...si am plecat spre cabana. Venea ploaia, iar norii nu aratau prea prietenosi.

Eu am tulit-o in fata, dar prin Steeg m-a prin din urma. Stropii mari care cadeau pe mana, ma taiau, de parca loua cu grindina. Pe drum mai vedeam unii care inca n-or ajuns la finish, dar or ajuns la ploaie. Macar lucrul bun era ca nu iti trebuia apa. Daca trageai aer pe gura, venea o gura de apa care iti potolea setea. Asa am baut eu vreo jumatate de litru pana la cabana.

Cand am ajuns am constatat ca nu aveam cheie. Am stat peafara pana o venit Claudiu. El o urcat sus, unde le-a dat la kinderi pungile de la Junior Trophy. Au fost foarte incantati.

Pana la urma a ajuns si mama cu tata si am plecat sus sa fac un dus cald. De aici lucrurile au inceput sa fie bine pntru ziua care a mai ramas.