Dimineata, m-au trezit cu usa inchisa. Atata au batut pana le-am deschis. Am halit repede trezind si familia Suma si am plecat la drum cu bicicletele. O cearta mare a fost azi dimineata pentru cine sa mearga cu masina si cine cu bicicletele. Pana la urma Cristina a venit cu masina, iar restul trupei a pedalat.
In Bag Goisen ne-am oprit sa mance trupa, noi am mancat de dimineata la cabana. N-am avut rabdare, iar eu cu tata am intrat repede pana la supermarket, am luat o apa si am plecat in sus cu Claudiu, Adam si Felix, care s-au grabit un pic pentru noi si au mancat mai repede.
Ne-am intros pe acelasi drum pe care am coborat pana in oras si l-am asteptat pe tata in drum, pana si-a luat filtrul de apa. Intre timp, n-am stat ca prostii si am halit niste fragute. Era stup de ele pe acolo. Cand a venit tata, am plecat in sus toata trupa. Fiecare in ritmul lui, pana la prima parcare, care avea acces la apa. Acolo tata si-a scos noua achizitie si a pompat apa din rau, direct in sticla cu apa. Sincer nu credeam ca va si cine stie ce buna, dar surprinderea mare a fost ca era mai curata ca cea din izvor, cel putin asa parea.
Cei trei muschetari ne-au depasit, noi fiind preocupati cu fabricarea apei plate. Dar in cele din urma i-am depasit, iar eu tot facand poze si filmand, am ramas in urma de tot, devenind codasul trupei.
Am inceput sa trag tare la deal, sa-i ajung din urma. Intre timp, pedaland de zor, ma ajung 4 biciclisti care faceau antrenamente. Nu erau singurii care i-am vazut in ziua aceea. Plin de ei, pe toate drumurile, faceau antrenamente pentru Salzkammergut Trophy, concurs la care urma sa participam si noi. Cand am vazut pe cei 4 concurenti, n-am vrut sa-i las sa treaca, dar din pacate, cei crescuti acolo, la poalele muntelui, sunt antrenati de mici, fata de noi, campenasii. Am ramas si in urma lor. Eram cel mai slabut de pe drum, pana am dat de D-nul Suma, cu kinderii lui.
Am tras in continuare tare, sa-l ajung pe tata din urma. In primul sat de pe drum, m-am oprit la inceput, acolo unde se despartea traseul de biciclete de sosea. Pe acolo o luasera cei 4 voinici, iar eu m-am oprit sa vad daca nu cumva am trecut de tata. Cand am devenit iar 4 in echipa, am plecat mai departe pe traseu. La nici 200m ne astepta la o statie de autobuz. Am stat un pic sa ne odihnim, in timp ce Claudiu a sunat-o pe Cristina sa vina dupa Adam, care era destul de rupt dupa urcusul acela continuu.
Ne-am oprit mai sus la un izvor sa bem apa.
Dupa confirmarea dupa transport, am plecat mai departe in oras sa gasim un info point.
Desigur a fost inchis.
Firar sa fie! Dar in 15 minute de deschidea (asa scria pe usa), asa ca am stat.A venit o doamna, care ne-a spus tot ce vroiam sa stim, ne-a convins sa luam si o harta (Claudiu a cumparat-o), dupa care l-am imbarcat pe Adam.
Drumul mai departe era tot de urcat.
Dar de data asta mult mai greu ca inainte. Am tras sa ajungem sus, pana am ajuns cu limba de o cravata. In parcare, cu 50m inainte de lac, ne-am oprit pentru ca nu mai stiam cat era si eram rupti.
Repde filtru de apa, ca deaia il avem, am umplut toate sticlele dupa care am urcat mai departe. Fai... cand am vazut era sa turbez. Mai aveam asa de putin...
Am stat si am admirat cat mai era pana in varf...
Am admirat si ghetarul...
Iar Felix ca deobicei isi mangaia bicicleta.
Sus ne-am indopat cu ce ne-a trecut prin cap (la restaurant), dupa care am facut turul lacului, repede ca venea ploaia. Am mers un pic prin padure...
Iar unii dormeau in rucsacel la tata...
Claudiu dirija traficul...
Dupa care am mers pana la jumatate, dupa care eu cu tata ne-am intors.
Am vrut sa facem un traseu pe cablu, pe o stanca care pica drept in apa.
Deasupra apei, la 2-3m, tranversam peretele vertical, fara nici o asigurare.
Primul tata, dupa care eu.
A fost splendid. Uneori mai saream careva gropi, tinundu-ma de cablu, dar a fost destul de placut.
Numai bine cand am terminat eu traseul, a inceput sa ploua. Repede am plecat in jos, fiindca aveam camera si nu vroiam s-o udam. In parcare am dat prin statie dupa masina, sa ne ia camera... "Mama, mama, unde esti??" raspuns : "..." Nimeni nu raspundea. Am coborat jos la o telecabina, unde ne-am adapostit.
Ploaia era asa de mare incat urma uda dupa o bombardare cu picaturi, avea diamentrul de 3-4cm.
Se facea din ce in ce mai cetos.
Muntii dispareau in norii de ploaie si treaba pe care norii nu o faceau complet, picaturile de apa aranjau perfectul.
Ruperea de nori facea ca bulbucii care loveau pamantul sa atinga inaltimi de 20cm.
Ne era si frica sa iesim, mai ales cand am vazut ca da si cu grindina.
Dupa ce toata ploaia a trecut, adica pana mai picura cate putin, am plecat din nou mai departe. Dupa vreo 100m, "Unde mi-s ochelarii?!". Tata i-a pierdut pe undeva, la cabina sigur nu erau, ca am urcat eu inca odata sa verific. Pacat.
Jos in oras, in Gosarm, ne-am oprit sa luam un suc si o ciocolata. Amandoi uzi, iar mama cu Cristina care erau fix invers, aratam parca n-am fi fost din aceeasi echipa.
Cand am ajuns inapoi la cabana noastra, unde era cazati, am ramas uimiti. Norii erau inca pe cer, dar nu ploua deloc si nici nu plouase. Se pare ca am fost noi ghinionisti...
Eu am fost destul de obosit, dar tata in schimb, care e mai batman ca mine, a plecat si cu kayacul pe lac, impreuna cu Claudiu.
Eu in schimb am parcat in pat, unde m-am odihnit jumate de ora. Dupa ce au venit, tata ma strigat pe geam. Am iesit afara si m-a intrebat unde e cheia de la "depozit" (locul unde puneam bicicletele si kayacele). Am cautat-o disperati, pana si eu, dar erau la mine in buzunar.
Am plecat toti sus si ne-am pus la mine in camera la o bere si o prajitura.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu